13 mart. 2023 | 16:43

Cu ce se ocupă fiul cel mic al lui Alexandru Arșinel. A terminat două facultăți, dar jobul lui este total neașteptat

Monden
Cu ce se ocupă fiul cel mic al lui Alexandru Arșinel. A terminat două facultăți, dar jobul lui este total neașteptat
Cu ce se ocupă fiul cel mic al lui Alexandru Arșinel

Regretatul Alexandru Arșinel s-a căsătorit în anul 1968 cu Marinela, iar împreună au devenit părinții a doi băieți. Mai întâi în 1970, când a venit pe lume primul lor copil, Bogdan. După care, la trei ani distanță, familia lor s-a mărit, venind pe lume Cristian. Cu ce se ocupă, în prezent, fiul cel mic.

Ce ocupație are Cristian Arșinel

Cei doi fii ai marelui actor nu au călcat pe urmele tatălui lor. Bogdan este inginer constructor, iar fratele lui, Cristian, a absolvit facultatea de Drept, după care s-a înscris la Academia de Studii Economice din București. Cu toate acestea, ocupația acestuia din urmă este una cu totul diferită.

Deși a terminat două facultăți, Cristian a ales un job complet neașteptat. Nu este deloc rușinat atunci când vine vorba de munca de jos, astfel că bărbatul caută să aducă cât mai mulți bani în casă.

Unde a fost surprins recent fiul cel mic al lui Alexandru Arșinel

În weekend-ul care tocmai a trecut, în jurul prânzului, jurnaliștii l-au surprins pe Cristian la piață. Fiul regretatului actor a fost văzut în timp ce vindea într-o piață care se află în apropiere de locuința familiei din zona Cotroceni.

Potrivit Click, acesta avea pe tarabă diverse fructe și legume proaspete, semn că s-a gospodărit bine în lunile care au trecut. Printre acestea se numără struguri, mere, praz, dar și alte legume, iar clienții făcuseră o coadă destul de mare pentru a cumpăra de la el.

Ceea ce puțini știu este faptul că fiul cel mic al lui Arșinel are o afacere înfloritoare. Cristian și-a amenajat un solar pe un teren din apropierea Capitalei, acolo unde cultivă legume și fructe pe care mai apoi le vinde în piața din București.

Tatăl lui era mulțumit de inițiativa fiului său

Deși a fost asistentul directoarei juridice de la Curtea de Conturi și angajat al Băncii Române de Dezvoltare, Cristian Arșinel s-a lăsat ghidat de pasiunea sa pentru agricultură și a decis să continue să se dezvolte în această direcție.

În urmă cu ceva timp, Alexandru Arșinel povestea că și-a ajutat fiul atât cât a putut și se declara mulțumit de reușita acestuia.

„Este emoționant momentul pentru că eu, de fapt, m-am dus să-l văd pe copilul meu ce face. A renunțat la două diplome la două facultăți și a vrut să-și demonstreze lui că poate să facă o afacere de unul singur, fără să fie plătit de cineva.

El a fost director, asistentul directoarei juridice de la Curtea de Conturi, a fost angajat al Băncii Române de Dezvoltare. Și cu toate astea și-a luat inima în dinți și a spus că vrea să se descurce singur”, a dezvăluit, în urmă cu ceva timp, Alexandru Arșinel.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Schimbări la plata cu cardul. Măsura intră în vigoare joi, 26 decembrie
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa Confesiuni, sezonul 6. Ce s-a întâmplat la Paris între Daiana și Cristi. De ce relația lor a ajuns în impas după logodnă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro