China, din a cărei piața de pește ar fi plecat virusul care face prăpăd în toate zonele lumii, a uitat de problema pandemiei, noile preocupări întreptându-se către astronautică. În acest sens, China, una dintre puterile spaţiale emergente, a anunțat că a lansat cu succes o navă experimentală. Mai multe detalii, în cele ce urmează.
Marți, China a lansat cu succes o nouă capsulă spaţială de pe insula Hainnan, cu ajutorul unei rachete Long March 5B, potrivit anunțului făcut de agenţia de presă Xinhua. Nava necunoscută publicului occidental a fost propulsată de la baza Wenchang, iar lansarea sa reprezintă o misiune crucială în vederea trimiterii de astronauţi către viitoarea sa staţie spaţială.
Înițial, lansarea a fost programată pentru luna aprilie, dar, din cauza unor probleme tehnice, a fost amânată.
Datorită faptului că, odată cu plasarea unui rover pe partea întunecată a Lunii, au reușit să facă pași importanți, actualul țel al Chinei este reprezentat de construirea unei baze pe Lună în următorul deceniu, precum și aselenizarea.
În ceea ce privește obiectivele Chinei în domeniul spaţial, acestea se dovedesc a fi foarte mărățe, ba chiar se dorește intrarea în competiție alături de Statele Unite, fruntașe la acest capitol.
„Noua navă spaţială va oferi Chinei un avantaj în zona fluxurilor spaţiale umane în faţa Japoniei şi a Europei“, a declarat Chen Lan, un analist independent specializat în programul spaţial chinezesc.
Pe termen mediu, principalele obiective ale Chinei sunt următoarele: trimiterea de astronauţi pe viitoarea staţie spaţială şi efectuarea de zboruri cu echipaj uman către Lună.
Potrivit experților chinezi, noua capsulă lansată ieri, este mult mai sigură, mai rapidă, mai rezistentă la căldură, mai lungă, și mai grea decât cele precedente, fapt ce permire deschiderea de noi orizonturi pentru programul spaţial chinez cu echipaj uman.