Elena Ionescu s-a născut pe data de 17 mai 1988 la Caracal, România. Este o cântăreață de la noi din țară, care a participat și câștigat primul sezon al reality show-ul Survivor România. Iată cu ce se ocupă Elena Ionescu.
Elena Ionescu a absolvit Colegiul Național „Ioniță Asan” din Caracal. Ea a mai urmat și cursurile școlii populare de artă locală, secția de canto și teatru. Studiile de canto și teatru sunt continuate de aceasta și astăzi, cu profesori și instructori de dans din București.
De-a lungul timpului, frumoasa artistă a participat la numeroase concursuri, festivaluri și emisiuni TV, printre care: ”Atenție se cântă” de la TVR2, ”Sunetul muzicii” de la TVR Craiova. De asemenea, ea a câștigat și numeroase premii în muzică.
Frumoasa cântăreață Elena Ionescu a făcut și cursuri de modeling în Craiova. A făcut parte din trupa Mandinga, de castingul pentru care a aflat din presă. A avut curajul să se înscrie și este de părere că a avut șansa unică de a arăta nivelul la care poate să se ridice. Ea a făcut parte din această trupă, timp de 10 azi, din anul 2006, până în anul 2016, când a luat decizia de a părăsi trupa, pentru a urma o carieră solo.
În anul 2012, aceasta a reprezentat țara noastră la concursul Eurovision Song Contest, alături de trupa Mandinga. Concursul a avut loc la Baku, în Azerbaidjan, iar piesa cu care au participat, se intitulează: Zaleilah și s-a clasat pe locul 12.
Elena Ionescu a participat la diverse emisiuni, cum ar fi: ”Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, unde a participat în anul 2014 și concursul sportiv Survivor România, de la Kanal D, unde a participat anul trecut. Ea a fost și câștigătoarea acestuia, care s-a finalizat pe data de 31 mai 2020. Premiul pe care l-a câștigat a fost în valoare de 250.000 de lei. În urma participării la reality show, cântăreața a compus piesa ”Noaptea Albă”. După concurs aceasta a mărturisit ce are în plan să facă cu banii pe care ia câștigat:
”Miza, de la început, a fost să îi creez celui mic un cămin, condiţii de viaţă mai bune. Noi am stat în chirie. În 15 ani de când locuiesc în Bucureşti nu am avut ocazia să strâng atât de mulţi bani dintr-o dată să pot să achit o locuinţă, iar acum a venit momentul. De când a venit Răzvan pe lume am o mare responsabilitate faţă de el”, a mai spus ea, potrivit tacatacaprosport.ro.
Elena Ionescu a constat că pandemia a afectat-o foarte mult și se gândește serios să se apuce de afaceri. Pe lângă muzică, aceasta își mai dorește să scoată o carte. În cadrul emisiunii ”Mămici de pitici, cu lipici” aceasta a spus că este vorba despre o carte pentru copii care va avea un concept nou, specific fiecărui copil care vrea să aibă propria carte:
”Trebuie să facem ceva și să gândim o afacere pe termen lung, că să știm că avem o activitate care să ne reprezinte. Vremurile astea sunt din ce în ce mai grele. M-am gândit la mai multe chestii, ce fac oamenii pe vremea asta. Mă gândeam la cărți personalizate, cu povestea fiecărui copil. Fiecare copil e personajul cărții și în jurul lui creăm povestea lui, iar când va crește va vedea cărticica cu el. Posibil să o și coloreze, să-și facă singur personajul. Rămâne cu o amintire frumoasă. Trebuie tipărită, trebuie să scrie cineva, altcineva să se gândesacă la o grafică frumoasă”, a spus Elena Ionescu în emisiunea ”Mămici de pitici, cu lipici”, potrivit celor de la spynews.ro.