O grădină roditoare oferă un sentiment de satisfacție tuturor gospodinelor. Pentru a te bucura de un astfel de rezultat, este nevoie să te implici activ în îngrijirea plantelor pe care le ai. Playtech Știri îți explică cu ce să stropești roșiile și castraveții în așa fel încât să scapi de toate insectele dăunătoare, inclusiv de păduchi. Iată cum trebuie să procedezi!
Când vine vorba despre îngrijirea plantelor din grădină, este un fapt bine cunoscut că acestea necesită o aplicare periodică a îngrășămintelor. Astfel de produse sunt deosebit de importante, fiindcă oferă legumelor substanțele nutritive de care au nevoie pentru a crește sănătos și a produce un rod bogat.
Specialiștii recomandă gospodinelor să apeleze cât de mult se poate la îngrășăminte preparate cu ingrediente naturale, evitându-le pe cele chimice. Astfel, produsele organice, compostul sau mulcii sunt câteva dintre tipurile de îngrășăminte cele mai cunoscute, pe care româncele le folosesc pentru a-și proteja plantele.
Pe lângă acestea, mai există și alte amestecuri pe care le poți folosi pentru a scăpa de dăunătorii din grădina ta, inclusiv de păduchi. Playtech Știri îți explică cum trebuie să procedezi pentru a prepara trei tipuri de îngrășăminte naturale, foarte eficiente pentru legumele din curte. Nu ai nevoie de multe ingrediente.
Primul îngrășământ cu care poți stropi roșiile și castraveții din grădină se prepară pe bază de drojdie proaspătă de bere, care trebuie să fie dizolvată într-un litru de apă. Ulterior, îmgrășământul se amestecă cu 10 litri de apă și se aplică la rădăcina plantelor. Produsul trebuie folosit timp de o lună de zile minimum.
Pentru a scăpa de păduchii din grădina, mai poți apela și la un alt îngrășământ, care furnizează plantelor și calciu. Amestecă un plic de drojdie uscată (de orice fel) cu 1 litru de lapte. Așa cum am spus, laptele conține calciu, un nutrient esențial pentru dezvoltarea și întărirea structurii celulare a legumelor.
Laptele conține acid lactic și bacterii benefice, cum ar fi lactobacilii. Aceste substanțe pot contribui la îmbunătățirea structurii solului și la promovarea creșterii microorganismelor utile în sol, care pot sprijini sănătatea plantelor, spun specialiștii. Laptele poate să aibă și efecte antimicrobiene și antifungice.
Știai că și uleiul poate fi folosit sub formă de pasticid pentru îndepărtarea dăunătorilor plantelor tale? Poți să îl introduci într-un amestec cu 1 lingură bare de gel biologic pentru spălate vase, 1 litru de apă, 1 linguriță cu vârf de drojdie proaspătă. Adaugă, pe lângă aceste ingrediente, trei linguri de ulei.
Îngrășământul pe bază de ulei trebuie aplicat timp de minimum trei săptămâni. Produsul se depozitează într-un recipient cu pulverizator, după care se stropesc frunzele legumelor din grădină. Vei rămâne impresionată de rezultate.