Cu ce putem înlocui declarația pe propria răspundere, atunci când ieșim din localitate. Reguli noi în starea de alertă

Cu ce putem înlocui declarația pe propria răspundere, atunci când ieșim din localitate. Reguli noi în starea de alertă
Cu ce putem înlocui declarația pe propria răspundere, atunci când ieșim din localitate. Reguli noi în starea de alertă

Starea de alertă a păstrat restricții pentru ieșirea din localitate. Ministrul Marcel Vela a anunțat că putem pleca în interes de serviciu, pentru probleme medicale sau să ne plimbăm cu bicicleta, în baza unei declarații pe proprie răspundere. Marți, Poliția Română a explicat că acest document poate fi înlocuit de alte două acte prin care putem să justificăm deplasarea.

Stare de alertă. Declarația pe proprie răspundere, înlocuită cu alte două documente care justifică deplasarea

Înainte cu două zile de marele test al relaxării, declarațiile autorităților nu erau aliniate. În timp ce premierul Ludovic Orban susținea că se va menține declarația pe proprie răspundere, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, afirma că ”ne-am gândit să fie verbală dovada”. În final, s-a hotărât să nu se meargă pe încredere, dar noile vești privind declarația pe proprie răspundere pentru ieșirea din localitate pot aduce mulțumire unora.

Poliția Română a explicat, marți, că putem ieși din localitate și fără să completăm respectiva declarație, atâta timp cât avem asupra noastră alte două documente prin care putem să justificăm deplasarea.

La cererea personalului instituțiilor abilitate cu exercitatea controlului respectării interdicției, pentru justificarea deplasării în afara localității, persoanele prezintă legimitația se serviciu ori adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere cu privire la motivul plecării, completată în prealabil, transmite Poliția.

Norme

Conform Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18 mai 2020, privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, se instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

c) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

d) deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;

e) deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

f) deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri medicale;

g) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;

h) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

i) deplasarea pentru activități recreative sau sportive individuale desfășurate în aer liber, respectiv ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit sau alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului tineretului și sportului sau al ministrului mediului, apelor și pădurilor, după caz;

j) deplasarea pentru participarea la evenimente familiale;

k) deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

l) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, care nu se pot achiziționa din localitatea de domiciliu/reședință.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI