Cu ce problemă a rămas Ioana Dichiseanu după moartea tatălui său. Simona Florescu a mărturisit tot
Decesul lui Ion Dichiseanu a lăsat foarte multă durere în urmă. Fiica lui, Ioana Dichiseanu, se confruntă cu momente cumplite de când acesta și-a încheiat socotelile lumești. Simona Florescu a explicat că tănâra nu se poate obișnui că tatăl său a murit.
Prin ce trece Ioana Dichiseanu după moartea tatălui său
Fosta soție a lui Ion Dichiseanu a susținut că sărbătorile din 2021 au venit încărcate cu multă tristețe, ținând cont că apropiații nu s-au mai putut bucura de prezența actorului. Simona Florescu a punctat că a fost respectată o tradiție în onoarea fostului său partener care are legătură cu mâncarea servită.
„Au fost nişte Sărbători triste fără Dichi. Am fost în familie, acasă la Ioana şi la Adi. Am stat la masă, am mâncat, am povestit. Am făcut cârnaţi, Dichi îşi dorea mult să mănânce cârnaţi în fiecare an, de Crăciun.
Aşa că am decis să îi respectăm dorinţa şi acum, când el nu mai e. Nu putem să acceptăm ca persoanele dragi pleacă de lângă noi.”, a spus Simona Florescu, la Vorbește lumea.
„Ioana încă are atacuri de panică”
Ion Dichiseanu și-a dat ultima suflare la Spitalul Floreasca din Capitală, iar în urma sa au rămas prieteni, rude, dar și milioane de fani îndoliați. Simona Florescu a mărturisit că suferă după moartea tatălui său, dar și după decesul fostului soț, mai ales pentru că păstrase o relație bună cu acesta.
De asemenea, fosta soție a actorului a punctat că Ioana Dischiseanu are atacuri de panică și acum, la câteva luni după moartea tatălui său.
„Tata a murit la 83 de ani, Dichi la 87, dar pentru mine nu a fost destul… Aş fi vrut să trăiască mult mai mulţi ani. Îmi lipsesc foarte mult amândoi. Eu şi Dichi am rămas în relaţii excepţionale şi după divorţ.
Nu am putut să ne purtăm ură, Ioana şi nepoata ne-au legat foarte mult. Eu zic că oamenii care se urăsc după divorţ nu s-au iubit cu adevărat, acolo nu a fost iubire, aşa cred.
Ioana încă are atacuri de panică, foarte greu se obişnuieşte cu ideea că tatăl ei nu mai este.”, a mai zis Simona Florescu.
Simona Florescu și Ion Dischiseanu nu și-au purtat ură după divorț, așa că s-au înțeles extrem de bine și după ce relația lor s-a consumat. Între timp, persoana care a trecut printr-o durere imensă după moartea actorului este chiar fiica sa, Ioana Dichiseanu, care nu poate să își revină din șoc.