„FRF nu va plăti niciodată o clauză de reziliere. Dar de ce nu plătim? FRF este o organizaţie non-profit şi totodată FRF reprezintă o sumă a tuturor membrilor săi. Prin urmare, federaţia nu poate fi condusă asemeni unui club care depinde de un singur acţionar şi de deciziile acestuia. Prin urmare, dacă s-ar plăti o clauză de reziliere de către federaţie, trebuie să ne imaginăm că automat alte proiecte, alte acţiuni, alte iniţiative ale FRF vor avea de suferit”, a explicat Răzvan Burleanu, la puțin timp după discuția cu Dan Petrescu.
Dan Petrescu a fost, din start, dependent de acordul patronului de la CFR Cluj pentru a pleca la națională. Dar Neluțu Varga și-a exprimat din start opoziția.