Cu ce încălțări a ieșit Alexia Eram în oraș. Unii oameni trăiesc două luni cu banii plătiți de fata Andreei Esca
Alexia Eram a surprins cu încălțările cu care a ieșit recent în oraș. Aceasta clar nu s-a uitat la bani atunci când le-a achiziționat. Cum a decis să se îmbrace fiica Andreei Esca la o ieșire nocturnă cu prietenii? Fata cu siguranță a atras privirile tuturor.
Alexia Eram, ținută incredibilă în oraș: cu ce s-a încălțat tânăra?
Alexia Eram a fost surprinsă în timpul unei ieșiri nocturne în timp ce se afla la mare. Aceasta a plecat să se distreze cu prietenii și desigur că a profitat de evenimentele incredibile din cluburile de fițe care l-au găzduit recent pe celebrul Tyga.
Fanii o știau puțin mai retrasă, dar iată că de când se zvonește că s-a despărțit de Mario Fresh nu ratează nicio petrecere și se bucură la maximum de anii tinereții și de România. Amintim că fiica știristei de la Pro TV studiază în străinătate și este destul de des plecată din țară.
Show-ul ținut de iubitul cunoscutei Kylie Jenner a făcut-o pe fată să poposească puțin pe litoralul românesc. Șatena și-ar fi dorit foarte mult să se pozeze alături de cântăreț, dar norocul nu a fost de partea ei.
Cu toate astea, a reușit să-și facă o fotografie cu cineva din staff-ul său. Alexia este pasionată de modă și cei care o urmăresc pe rețelele de socializare o văd des urmărind trend-urile și achiziționându-și mereu ultimele piese vestimentare ieșite pe piață de la brand-uri celebre și care nu sunt deloc accesibile pentru unii.
Tânăra a decis să iasă în oraș îmbrăcată cu o rochie verde mulată și decupată în zona bustului, iar în picioare a optat pentru o pereche de bocanci de la Prada în valoare de 1.100 de euro. Mândră de ținuta compusă, Alexia a postat pe Instagram o serie de fotografii cu aceasta.
Ce spune un critic de modă despre ea?
Amintim că Iulia Albu a comentat-o pe fiica știristei de la Pro TV în cadrul rubricii pe care a deținut-o în emisiunea ‘La Măruță’. Vedeta a mărturisit că se vede că tânăra se implică și în zona de modă.
“Alexia Eram are un cont de Instagram foarte cool. A abordat și zona de modă, a apărut și pe o copertă. Este cu siguranță mai implicată în categoria de influencer, un lucru foarte bun. Acum, toată lumea se va întreba câţi bani face Alexia Eram din Instagram, după ce până acum erau toţi curioşi ce salariu are Andreea Esca”, a declarat Iulia Albu în cadrul emisiunii la “La Măruță”.