Cu ce a ajuns să se ocupe Bodo de la Proconsul acum. Fostul ginere al lui Băsescu şi-a găsit fericirea (exclusiv)

Cu ce a ajuns să se ocupe Bodo de la Proconsul acum. Fostul ginere al lui Băsescu şi-a găsit fericirea (exclusiv)
Bodo a avut probleme de sănătate în Pandemie

În urmă cu 15 ani, divorțul Ioanei Băsescu de solistul trupei Proconsul, Bodo, ținea titlurile presei românești. După acest episod de la finele anului 2007, Bogdan Marin avea să-și refacă viața alături de Loredana Preda. Cei doi s-au căsătorit în anul 2009. Celebrul solist are acum o familie fericită și doi băieți, pe nume Daniel şi Filip.

De la muzică la ginerele președintelui

Bogdan Marin, Bodo cum îl știe toată lumea, se căsătorea cu Ioana Băsescu în 2004, fiica președintelui la acel moment, celebrul Traian Băsescu. Căsătoria celor doi a durat până în 2007, de pe urma acestui divorț presa vremii scriind pe larg.

”Am fost afectat enorm de multe ori, am avut multe războaie! Vorba vine că eu, de fapt, nu am reacţionat niciodată la acuzele pe care mi le-a adus presa. Mi-a fost greu în perioada în care eram căsătorit cu Ioana Băsescu.

Se scriau, de foarte multe ori, lucruri nefondate. Cel mai des se spunea atunci că Traian Băsescu nu mă suportă ca ginere”, mărturisea Bodo de la Proconsul.

După divorțul de Ioana Băsescu, Bodo, acum în vârstă de 53 de ani, avea să o cunoască pe Loredana Preda. La 3 ani de la divorț, Bodo surprindea din nou, anunțând căsătoria cu Loredana. De atunci au trecut 13 ani, iar cei doi au acum și doi băieți, Daniel și Filip.

“Şi azi, după 13 ani de căsnicie, când îi aud motorul maşinii în faţa casei, mi se ridică uşor tensiunea de bucurie!”, declară Loredana Marin.

Problemele de sănătate din Pandemie

Din păcate, în urma unor probleme de sănătate, în plină pandemie, Bodo suferea un infarct miocardic. Momentul delicat prin care trecuse artistul era anunțat de colegul său de trupă, Dragoș Dincă:

”Bodo nu s-a simţit prea bine, crezând că e de la gastrită şi s-a dus ieri la spital pentru a face mai multe analize. Abia apoi a descoperit că, de fapt, a avut un infarct pe care l-a dus pe picioare.

A urmat apoi o procedură medicala numită coronarografie, iar astăzi dimineaţă, Bodo a plecat acasă fiindcă se simte foarte bine”, anunța Dragoș Dincă.

După infarctul survenit, solistul trupei Proconsul a suferit și o intervenție chirurgicală la inimă. Nu a fost una foarte complicată, dar problemele de sănătate și-au spus cuvântul. Loredana Marin a povestit celor de la Impact.ro despre acest moment:

”Viaţa ni s-a schimbat foarte mult, în ultimul an. A contribuit şi pandemia, dar nu atât de tare pe cât ne-am fi aşteptat.

Bine, a survenit şi operaţia de după infarct a lui Bodo, din vara trecută. Ulterior, am încercat cu toţii să-l protejăm cât mai bine posibil”, povestește Loredana Marin, în exclusivitate pentru Impact.ro.

Bodo s-a mutat la țară cu familia

După recuperare, Loredana, Bodo și cei doi copii decid să se mute din București, undeva la țară. Conform celor relatate colegilor de la Impact.ro, întreaga familie s-a mutat la Dobroiești. Acum Bodo se simte mai bine, spune soția lui, s-a lăsat de fumat și-și ține cu strictețe medicația dată de doctor, după externarea din spital.

”Decizia de a ne muta din Capitală a fost una foarte inspirată. Bodo e foarte îndemânatic şi m-a surprins cu aceste calităţi nebănuite. Şi-a făcut singur o bucătărie de vară. În plus, şi-a construit un fel de seră în care a plantat roşii.

Nu am zis nimic, abia aştept să văd ce va ieşi. În plus, tunde iarba, are grijă de multe lucruri din jurul casei. Toată lumea ştie că viaţa la curte e diferită de cea la bloc”, a declarat Loredana Marin pentru Impact.ro.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI