Cristian Tudor Popescu (CTP) a făcut mișto de calificarea României la Campionatul European de Fotbal EURO 2024. Gazetarul nu crede în meritul sportivilor care ar fi atins o astfel de performanță, după opt ani de pauză. Ce a spus despre comentatorii sportivi Emil Grădinescu și Costi Mocanu.
Echipa națională de fotbal a României s-a calificat, sâmbătă seară, 18 noiembrie 2023, la Campionatul European de Fotbal EURO 2024. Evenimentul a fost unul cu totul deosebit pentru sportivi și pentru fanii lor, acesta fiind primul succes înregistrat la un astfel de nivel după opt ani de zile de pauză.
George Pușcaș și Ianis Hagi au marcat pentru cea mai importantă victorie a României din ultimii ani de zile, pe plan sportiv. Naționala condusă de Edi Iordănescu a învins Israelul, scor 2-1, și a obținut biletele pentru turneul final din Germania, cu un meci înainte de finalul preliminariilor.
Doar că evenimentul cu pricina nu a fost unul de prea mare bucurie pentru toată lumea. Fotbaliștii și fanii lor au fost, bineînțeles, entuziasmați. Nu la fel a fost și gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP), cunoscut pentru pozițiile sale vehemente și în ceea ce privește sportul românesc.
Jurnalistul și-a exprimat opinia privind calificarea echipei naționale de fotbal a României la EURO 2024 într-un mesaj publicat pe conturile sale de pe platformele sociale. CTP este de părere că nu fotbaliștii merită triumful tricolorilor, ci fanii lor, așa cum a notat în textul redactat în stil ironic.
„Învingând unele dintre cele mai puternice echipe de pe glob, adică Andorra, Belarus, Kosovo, Israel și Elveția, în meciuri formidabile, în care n-a avut nici urmă de noroc, naționala de fotbal a României s-a calificat, în fine, la Europene.
Însă, după părerea cârciocară a subsemnatului, cei care merită cu adevărat această calificare sunt necăjiții și statornic entuziaștii suporteri ai tricolorilor, care și-au înghițit dezamăgirile atâta amar de ani, fără să se lase păgubași”, a notat CTP în mediul online.
În opinia gazetarului, un rol decisiv în evenimentul ce a avut loc sâmbătă seară, 18 noiembrie 2023, au jucat cei doi comentatori ai meciului, Emil Grădinescu și Costi Mocanu.
„Un rol decisiv în calificare mi se pare că au avut cei doi comentatori tv, care au dat cu gura patriotic din răsputeri la meciul Israel-România – fără ei, pierdeam. Cred că este „imperios necesar” ca toate confruntările naționalei de la turneul final din Germania să fie heirupite de aceiași”, s-a exprimat Cristian Tudor Popescu într-un mesaj publicat pe Facebook.
În ultima etapă din Grupa I a preliminariilor EURO 2024, fotbaliștii României vor juca, marți, de la ora 21:45, pe Arena Națională, împotriva Elveției. Pentru a câștiga grupa, echipa națională are nevoie de un egal. Competiția EURO 2024 va avea loc în Germania.