CTP, despre noua lege dată de Guvern pentru românii care nu respectă carantina: “Nu le pasă”

de: Ana Chivu
19 03. 2020

Banii nu cumpără viața! Guvernul a decis să pedepsească aspru românii care se abat de la carantină. Ce spune Cristian Tudor Popescu despre cetățenii care nu au respectat ordinele din partea autorităților?

CTP, despre nouă lege dată de Guvern pentru românii care se abat de la carantină

Cristian Tudor Popescu este total de acord cu înăsprirea pedepselor pentru cei ce se abat de la carantină. Cu toate astea, jurnalistul susține că noile măsuri trebuie să fie și eficiente, pentru că degeaba se rostesc cuvintele în cauză, dacă respectivul nu ajunge într-un timp record în spatele gratiilor, precum susține legea. Amintim că premierul Ludovic Orban a anunțat faptul că persoanele care nu respectă interdicțiile impuse de autorități vor avea la cunoștință noile modificări, în contextul nerespectării carantinei impuse:

-se majorează pedepsele pentru falsul în declarații în timpul anchetei epidemiologice pe subiectul Covid-19
-se majorează pedepsele pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii răspândirii epidemiei
-se introduce în Codul Penal o nouă infracțiune – cea de omisiune de a furniza date.

CTP, despre noua lege dată pentru românii care se abat de la carantină

Gazetarul are temeri cu privire la aplicarea pedepselor

„Altfel aceste măsuri nu își vor atinge scopul, amenzile cred că sunt inutile, ar trebui renunțat la amenzi și direct arestare. Dosarul judecat rapid și sentința imediată nu există în momentul de față, nu au fost prevăzute astfel de anexe ale legii care să stabilească și urgența în materie de judecată, iar insul care nu se sperie de 2 ani de pușcărie, nu se sperie nici de 10. Nu îi interesează soarta celorlalți pe acești oameni. Nu le pasă. Ce treabă am eu că se îmbolnăvesc alții. «Eu vreau să mă duc să îmi cumpăr nu știu ce, vreau să mă duc să îmi rezolv problema cutare, nu mă interesează de ceilalți dom’le». Asta este atitudinea ”
Cristian Tudor Popescu