CTP: „Dar înainte de Italia, înainte de Wuhan, nu era în desfășurare un alt atac, al altui virus?”

Reacția lui CTP după decretul președintelui Iohannis. Atac la partidele din Opoziție: ”Ireponsabili!”

Coronavirusul zdruncină economia mondială, iar efectele se anunţă dramatice. Nimeni nu poate pune la îndoială relele pe care le atrage virusul mortal, transmite gazetarul Cristian Tudor Popescu.

„Boală care lovește omenirea este nedreaptă?”

Iată o întrebare la care acesta răspunde în ultimul său articol despre pandemia de coronavirus, care a afectat, și afectează, zeci de țări și mii de oameni. El este de părere că, „virusul om” este mult mai pericolos decât coronavirusul, prin urmare, ceea ce trăim în zilele acestea reprezintă o consecință.

„Dar n-am auzit să se întrebe cineva dacă această boală care lovește omenirea este și nedreaptă. Este? De o parte virusul, care atacă, de cealaltă, oamenii, care încearcă să se apere. Aceasta este fotografia de război a momentului. Dar înainte de Italia, înainte de Wuhan, nu era în desfășurare un alt atac, al altui virus? Ba da, este vorba de virusul HOMID-2000.

COVID-19 ucide oameni, HOMID-2000 mănâncă de vie planeta. Din 1970, peste o treime dintre speciile de animale sălbatice de pe Terra au fost exterminate. În fiecare an, HOMID-2000 lichidează încă 1% din speciile rămase”, opinează CTP.

Făcând o paralelă între COVID-19 și HOMID-2000, gazetarul constată că primul distruge plămânii omului, în timp ce, al doilea, „ronțăie” plămânii planetei (de la Pădurea Amazoniană, până la codrii țării noastre „retezați fără milă de români”).

Om VS virus, dintr-un alt unghi

Gazetarul notează câteva opoziții, prin care ilustrează modul de acțiune al temutului virus, care a izbucnit recent, și comportamentul uman nechimbat, dintotdeauna.

Sursa foto: Republica

„De COVID se moare prin sufocare. Oceanele Terrei sunt sufocate de HOMID cu punga de plastic. În curând, în adâncurile marine va fi mai mult plastic decât pește cu plastic în burtă. Nu COVID-19 este cel care năucește anotimpurile și topește ghețarii veșnici de la poluri. De 3 luni, particulele poluante din atmosferă funcționează ca purtătoare pentru COVID-19. Dar aerul de pe glob este otrăvit în fiecare zi de HOMID-2000”, scrie Cristian Tudor Popescu.

In fond, prin intermediul acestor comparații jurnalistul vrea să scoată în evidență răul pe care l-a facut, la rândul lui, omul planetei. Pe finalul articolului, CTP ajunge la concluzia că este just ca natura să fie răzbunată, iar răufăcătorii ei să plătească.

„Și atunci, dacă ne închipuim că în cerul înstelat de deasupra capetelor noastre există o Lege morală, alta decât cea a unui Dumnezeu orbete, oligofren și sadic, n-ar fi drept să dispară un miliard-două dintre virușii HOMID-2000?”, conchide gazetarul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI