CTP, cea mai proastă veste la final de an. Câți bani trebuie să plătească, decizia drastică

de: Năstase Mirabela
16 12. 2020

Cristian Tudor Popescu a fost amnedat de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu 5.000 de lei. Astfel, instituția a considerat că editorialul lui, care se numește ”Satană în sutană”, constituie o faptă de discriminare, anunță Hotnews.

CTP, cea mai proastă veste la final de an

În urma publicării acelui material, CNCD a primit aproximativ 800 de plângeri împotriva a ceea ce a scris jurnalistul Cristian Tudor Popescu. Decizia de a amendare a lui a fost luată cu 5 voturi ”pentru”, două ”împotrivă” și o ”abținere”.

În editorialul scris de Cristian Tudor Popescu a făcut o comparație între Biserica Ortodoxă Română și cultul soarelui în Egitul Antic, și a situat ortodoxia română sub ea.

„Pentru a prosti oamenii, șarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică, nici de logică (discipline la care egiptenii excelau – n.r.) – o dă direct, ca o strigătură pentru vitele ce le păstorește: ascultați ce vă spun, fiindcă a interzis pelerinajul la moaștele Sf. Dimitrie în octombrie 1989, comunismul a căzut peste câteva luni. Post hoc, ergo propter hoc – după, deci, din cauza. Carevasăzică, așa o să pățească acum și guvernul la alegerile din decembrie”, a notat jurnalistul, ce a aprobat decizia guvernului de a interzice pelerinajele de Sf. Dumitru din cauza pandemiei coronavirus. Acesta a mai spus că „ștăbimea BOR a fost aliata lui Ucigă-l Toaca sub comunism”, Biserica fiind Răul însuși.

„Satanele în sutană i-au turnat cuvios la Securitate pe credincioșii care li se mărturiseau, n-au zis nici bleau la toate crimele regimului, la distrugerea satelor, la dărâmarea și alungarea pe roate a bisericilor, i-au cântat în strună lui Ceaușescu până în ultima clipă: pe 19 decembrie 1989, BOR îi trimitea o scrisoare de mulțumire dictatorului, ridicându-l în slăvi mai ceva pe ca Iisus Hristos. Iar pe martirii Timișoarei îi numea huligani”, a mai notat Cristian Tudor Popescu în editorialul său.

Despre Cristian Tudor Popescu

Cristian Tudor Popescu s-a născut la data de 1 octombrie 1956, în București. Acesta este un inginer român care s-a făcut remarcat, după 1989, ca scriitor, filmolog, jurnalist la ziarul Adevărul. Cristian Tudor Popescu a fost director fondator al ziarului Gândul, după ce în anul 2005 a plecat de la Adevărul, împreună cu o parte din redacție. Cristian Tudor Popescu are un doctorat în cinematografie, cu o teză pe tema propagandei și manipulării în filmul românesc. Jurnalistica sa e caracterizată de o înaltă plasticitate a limbajului, dar și de exprimarea de judecăți tăioase, inechivoce și pesimiste, scrie Wikipedia.ro. Cristian Tudor Popescu este filmolog, doctor în cinematografie al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, acolo unde a susținut un curs de Tehnici de Manipulare și Propagandă în Cinematografie și Televiziune.