CSA Steaua trece din nou prin momente foarte grele. Echipa de fotbal nu are drept de promovare și există chiar riscul să fie retrogradată, din cauza unor probleme juridice și financiare. Termenul limită pentru rezolvarea acestor situații este 31 mai 2023.
CSA Steaua are din nou probleme uriașe. Oficialii clubului au fost informați că echipa de fotbal nu a primit licența de SuperLiga pentru că Legea Sportului nu a fost modificată. În aceste condiții nu a fost o surpriză că dosarul a fost respins de comisiile din Federația Română de Fotbal și că formația antrenată de Daniel Oprița nu poate ajunge, nici la finalul acestui sezon, în prima ligă din România.
A fost practic o „mișcare în avans”, în speranța că proiectul depus de senatorul Vasile Dâncu, fost ministru al Apărării, va avea succes, ceea ce deocamdată nu s-a întâmplat. Nu doar forma de organizare a fost obstacolul pentru formația care se află pe locul doi din Liga 2, ci și faptul că nu îndeplinește criteriile minime la capitolele personal și administrație, dar și la cel financiar.
În acest moment, CSA Steaua nu poate primi nici licența pentru Liga a doua! Colonelului Ștefan Bichir i-a expirat ultimul mandat de comandant, la jumătatea lui aprilie, iar în locul lui activează Florin Popa, doar că acesta nu a fost încă numit oficial „interimar”. Clubul nu a putut să prezinte o documentație legată de această situație, scrie gsp.ro.
În plus, firma care specializată care a analizat rapoartele financiare a ajuns la concluzia că CSA Steaua nu îndeplinește cerințele minime ale manualului de licențiere, nici pentru Superligă, dar nici pentru eșalonul secund. Iar dacă situația nu se schimbă, CSA Steaua va ajunge în liga a treia.
Echipa de fotbal are un buget de 1,6 milioane de euro pe an și este condusă fostul handbalist Andrei Cian. Clubul armatei are mai multe litigii în instanță cu Gigi Becali și FCSB.