Europa se află într-o criză energetică fără precedent. Unii o numesc o criză, care, dacă nu este abordată, poate fi comparabilă cu embargoul petrolier arab din anii 1970, cu consecințe economice, sociale și politice grave. Țițelul Brent este la un nivel maxim de 5 ani, de 84 de dolari pe baril. Prețurile spot la gazele naturale cresc cu peste 500% de la an la an, forțând trecerea de la gaz la cărbune foarte poluante și punând frâna tranziției energetice verzi a UE. De cealaltă parte, uitându-ne la România, nu se înțelege de ce suferă, când ar avea potențialul de a-și construi singură resursele și sistemele de producere a energiei electrice. Adrian Năstase numește siutația de acum, cel puțin pentru România o criză a energiei, medicament pentru fraieri, și aduce și argumentele.
Cererea de energie revigorată post-Covid, evenimentele meteorologice extreme, întreruperile lanțului de aprovizionare și stocarea slabă regională și globală au contribuit la criza actuală a Europei. Supremul rus Vladimir Putin ar putea avea un motiv să scoată o sticlă de șampanie, având în vedere sancțiunile UE asupra Kremlinului. Deși întreaga Europă depinde de Kremlin, România ar avea potențialul de a deveni independentă din punctul de vedere al producerii de energie electrică.
România este al treilea stat cu cea mai mare independență energetică din Uniunea Europeană, cu un mix care include gaze, cărbune, hidro, energie nucleară și energie regenerabilă și, spre deosebire de mulți dintre colegii săi europeni emergenți, importă doar o cincime din nevoile sale de gaze din Rusia.
România are rezerve semnificative de petrol și gaze, zăcăminte substanțiale de cărbune și are instalată o energie hidroelectrică substanțială. Cu toate acestea, România importă petrol și gaze din Rusia și din alte țări. Pentru a ușura această dependență, România ar trebui să utilizeze energia nucleară ca alternativă la generarea de electricitate.
Producția ar putea veni din cele două reactoare nucleare, situate la Cernavodă, reprezentând aproximativ 18–20% din producția de energie electrică a țării, al doilea fiind online în 2007. Deșeurile nucleare sunt depozitate la fața locului, la unități de reprocesare, ceea ce scade timpii de preprocesare și alimentare cu deșeuri.
În 2014, ministrul energiei de la acel moment declara că România va produce mai mult gaz până în 2020, iar operatorul rețelei de gaze din țară va trebui să investească în infrastructura sa pentru a gestiona resurse suplimentare.
„Analizele noastre arată că până în 2020 vom avea mai mult gaz decât România și Moldova consumă în ansamblu, presupunând că acest consum nu se va schimba față de nivelurile actuale.”, declara în 2014 ministrul Energiei Răzvan Nicolescu pentru Reuters.
Se pare că previziunile emise în 2014 nu s-au adeverit, iar România astăzi a ajuns să depindă de unul și de altul. Într-un articol publicat pe blog-ul său, fostul permier Adrian Năstase nu este de acord cu cese întâmplă, aducând și argumentele ncesare. În opinia sa ce se întâmplă acum poate fi denumit „Criza energetică” – medicament pentru fraieri”, cum de altfel și-a intitulat și analiza personală asupra situației, scriind în introducere:
„La noi, de fapt, nu este nici o criză a energiei. Cei cu care am mai vorbit în ultima vreme, îmi spun că pur şi simplu suntem furați. Au mimat aceasta „LIBERALIZARE” a pieţei şi apoi ‘INTERCONECTAREA” cu pieţele Europene. Ce nu se spune însă este faptul că în afară de posibilitatea e a vedea preţurile de pe alte pieţe, nu ai posibilitatea să cumperi de pe alte pieţe.
Îţi trebuie contracte de transport cu ţările pe care le tranzitezi, contracte de Crossborder cu Transelectrica, rezervare de capacitate – ori toate aste nu se fac bătând din palme, costa nişte bani, iar colac este pupăză, Statul Român, prin Transelectrica a micşorat capacitatea de transborder cu 50%.”, spune Adrian Năstase.
Fostul premier își continuă analiza cu aceste două întrebări, dar tot domnia sa dă și răspunsul, încercând să explice care sunt și argumentele răspunsului său.
„Pe piaţa de contracte forward nu se scot mai mult de 15-20 MWH/zi, în condiţiile în care România consuma circa 180.000 MWH/ZI, iar în piaţa SPOT se vând minium 90.000-120.000 MWH/zi. De unde de altundeva să iei energie? Cea mai mare problemă pare a fi că nu se vede adurea de praful care ni s-a aruncat în ochi cu „contextul european”.
Ce treabă are România cu „contextul european” când are cel mai bun mix de energie ? Statul Român, care este acţionarul majoritar la peste 70% din capacitatea de producţie a energiei electrice, ce face ? Lasă reprezentanţii săi – coafeze, sportivi, etc – în consiliile de administraţie şi le spune să nu facă nimic. Cel mai uşor pentru stoparea acestei crize ar fi intervenţia Consiliului de administraţie al fiecărei întreprinderi şi limitarea preţului la 200% profit.”, mai spune fostul premier.
În afară de proasta gestionare a situației, în contextul crizei, Adrian Năstase a explicat și care este mecanismul din spatele deciziilor de plafonare a prețurilor, dar și pe cine afectează în mod direct și cine este cel care pierde efectiv în acest proces.
„Prin „plafonarea preţurilor” vor fi loviţi doar Furnizorii pentru că numai ei vor fi obligaţi să aplice preţurile plafonate, nu şi Producătorii. Şi atunci ce s-a rezolvat dacă eu trebuie să vă facturez cu preţul plafonat dar nu am de unde să cumpăr cu acel preţ ? Aici este o problemă foarte serioasă.
Eu cred că parlamentul ar trebui să organizeze audieri publice cu responsabilii – români şi străini – din sectorul energetic şi să ia măsuri tranşante, sesizând organe de anchetă penală şi subliniind responsabilitatea CSAT şi serviciilor de informaţii. Nu cred că o tară întreagă poate să accepte să fim trataţi ca nişte fraieri doar pentru că premierul interimar să mai peticească puţin bugetul din taxele suplimentare venite prin creşterea preţurilor la energie pentru români.”, încheie Adrian Năstase.