20 mart. 2019 | 18:40

Criză la Tarom: de ce toate avioanele riscă să nu mai decoleze

Știri generale
Criză la Tarom: de ce toate avioanele riscă să nu mai decoleze

Guvernul României a provocat o criză în conducerea Tarom, anunță Secretarul comisiei pentru Transporturi, deputatul PNL Marius Bodea. Acesta susține că toate avioanele companiei riscă să rămână la sol, în condițiile în care joi expiră mandatul actualului director general.

În lispa unui consiliu de administrație, nu poate fi numit un șef interimar, iar Tarom poate să rămână fără certificatul de operator aerian emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Într-un comunicat de presă emis de deputatul PNL Marius Bodea, se precizează că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a convocat pe 13 martie Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) Tarom pentru a demite Consiliul de Administrație (CA). Acesta a fost demis după două zile, fără ca AGA să primească mandat pentru a numi un CA provizoriu.

„Mâine, 21 martie, încetează de drept mandatul Directorului General al Tarom, iar un interimar nu poate fi numit din cauza faptului că operatorul aerian deţinut de statul român nu mai are nici Consiliu de Administraţie. Pe cale de consecinţă, în lipsa unui ‘Accountable Manager’, în cazul de faţă un Director General, Autoritatea Aeronautică retrage certificatul de operator aerian”, se arată în comunicat.

Avioanele Tarom ar putea să nu mai plece de la sol

Marius Bodea trage un semnal de alarmă cu privire la criza provocată de Guvern în conducerea Tarom și susține că avioanele ar putea să nu mai plece de la sol, o situație care nu a mai fost întâlnită în istoria de 64 de ani a companiei. Prejudiciul ar fi greu de calculat în cazul în care s-ar produce un astfel de scenariu, având în vedere că pasagerii ar putea să ceară despăgubiri de ordinul milioanelor de euro.

Deputatul este de părere că responsabil pentru criza de la Tarom este Guvernul și că ar trebui demis nu doar ministrul Răzvan Cuc, ci întregul Executiv ar trebui să plece de la guvernare.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro