Cristina Șișcanu a revoltat tot internetul cu o poza. Cum a putut să se fotografieze vedeta la turnul înclinat din Pisa

de: Bișinicu Andreea
31 07. 2022

Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu sunt plecați într-o vacanță de neuitat în Italia, călătorie pe care o imortalizează în fotografii distribuite cu prietenii lor virtuali din mediul online. Recent, celebra jurnalistă a fost criticată aspru de către internauți, din cauza unei ipostaze în care a fost surprinsă pe rețelele sociale.

Fotografia controversată care i-a adus critici Cristinei Șișcanu

Cristina Șișcanu nu mai are nevoie de nicio introducere, fiind una dintre cele mai cunoscute vedete din România. Controversata jurnalistă și soțul ei, Mădălin Ionescu, au luat o pauză de la cotidian și au lăsat agitația din București pe liniștea și atmosfera romantică din frumoasa Italie.

Cele două vedete de televiziune au plecat în concediu pe meleagurile italiene, vizitând cele mai populare orașe ale țării. Odată ajunși la celebrul turn înclinat din Pisa, una dintre cele mai vizitate atracții turistice din peninsulă, Cristina Șișcanu a profitat de ocazie și s-a fotografiat lângă monument.

Imaginea distribuită pe Instagram a stârnit, însă, vâlvă din partea urmăritorilor săi. Internauții au apostrofat-o pe fosta concurentă de la „Bravo, ai stil! Celebrities”, după ce s-a pozat prefăcându-se că turnul din Pisa este o înghețată, pe care o savurează cu poftă.

„Urât de tot…

Nașpa, scârbos.

Când vrei sa ieși în evidență, mereu te faci de râs! Asta e.

Hal de poză, eu cred că acestei doamne zise vedetă i s-a făcut rău din cauza căldurii.

Totul ok, dar fără acea limbă.

Doamna dragă, ce vă mai place să vă faceți de râs!

Hal de femeie serioasă!”, sunt doar câteva dintre comentariile pe care utilizatorii i le-au lăsat Cristinei Șișcanu pe Facebook și Instagram.

Fanii au sărit în apărarea vedetei

Deși cele mai multe dintre comentarii au fost negative, au existat câțiva internauți care au sărit în apărarea Cristinei Șișcanu, lăudându-i inventivitatea.

„Poză de copertă! Și de concurs de fotografie!

Ahhhh daaaaa nu-i rău!

Cam mare înghețata! Bună imaginația!

Ce idee mortală!

Hai să fim serioși, voi cum mâncați înghețata?”, au scris urmăritorii vedetei.

Cristina Șișcanu a plecat în vacanță alături de soțul ei și fiica lor, Petra. Fericita familie a vizitat mai multe orașe din Italia, printre care Firenze, Pisa și Veneția.