Cristina Bălan va fi mamă pentru a treia oară. Artista este gravidă în 6 luni

de: Ana Chivu
13 09. 2022

Cristina Bălan și-a surprins fanii cu o veste incredibil de bună! Familia artistei se mărește! Celebra cântăreață este însărcinată în șase luni, dar abia acum a decis să împărtășească totul cu cei care o urmăresc în mediul online. ,,Vă împărtășesc și vouă bunavestire, după o lungă perioadă de discreție”, a mărturisit aceasta. Vedeta mai are acasă încă doi băieței care abia așteaptă să își cunoască sora. Ce nume a ales cântăreața pentru mezina familiei?

Cristina Bălan este însărcinată: artista a ales deja numele fetiței

Fosta câștigătoare de „Vocea României” este din nou însărcinată! Artista și soțul ei vor avea o fetiță. Aceștia mai au doi băieți care suferă de sindromul Down. Fosta membră a trupei Impact a ținut vestea deosebită doar pentru apropiați, iar acum a decis să le mărturisească și fanilor motivele sale de bucurie.

Cristina și Gabi Bălan sunt în culmea fericirii și așteaptă cu nerăbdare să își țină în brațe fetița. Solista a mai dezvăluit și că pe mezina familiei o va chema Nadeea Sofia. De asemenea, artista a subliniat că băieții săi sunt foarte încântați că vor avea o surioară.

,,Vă împărtășesc și vouă bunavestire, după o lungă perioadă de discreție. Astăzi se împlinesc 6 luni de când a apărut Minunea în viața noastră: Nadeea Sofia ♥️ Băieții sunt foarte încântați că vor avea o soră. Nouă încă ni se pare ceva extraordinar 🙏🏼”

Ce spune solista despre băieții săi?

Amintim că vedeta are doi băieți gemeni în vârstă de 9 ani care s-au născut cu sindromul Down. Micuții au fost integrați în diferite activități de dezvoltate și au ajuns să evolueze mult. Ei sunt pasionați de echitație și adoră să iasă în natură.

Călătoria Cristinei Bălan nu a fost una simplă, iar sacrificiile pare că nu se vor termina vreodată. Solista a cheltuit o mare parte din premiul de 100.00 de euro de la ,,Vocea României” pentru tratamentele și terapiile de care au avut nevoie băieții.

,,Fiecare cu personalitatea lui. O perioada aveau pasiune pentru masinute, in special cele de construit, de ceva vreme le place sa se joace cu niste ursuleti pe care i-au botezat Ted si Ted Doi. Amandoi adora apa si nu rateaza nici o ocazie de balaceala…

Amandoi progreseaza excelent pe partea de limbaj, unde exista provocari. In rest, ei inteleg enorm de multe lucruri si ne demonstreaza, zilnic, ca au abilitati nebanuite. Sunt foarte sanatosi, dar mi-e cumva teama sa spun asta pentru ca acum ne trezim ca statul nu ne mai da indemnizatia pentru ei sau ne dau alt grad, daca tot sunt atat de bine copiii”, a spus ea, pentru superbebe.ro.