Cristiano Ronaldo se gândește să se retragă din fotbal, după dezamăgirea de la Campionatul Mondial de Fotbal. Un fost coleg a dezvăluit ce i-a spus starul portughez

de: Sorin Barbu
17 12. 2022

Cristiano Ronaldo traversează o perioadă foarte grea. Se antrenează în baza lui Real Madrid, dar se gândește să se retragă din fotbal. Presa din Spania scrie că portughezul este dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat la Campionatul Mondial de Fotbal și, în plus, este furios că nu a reușit să-și găsească nicio echipă deși au trecut aproape cinci săptămâni de când „a rupt” contractul cu Manchester United.

Cristiano Ronaldo, tentat să se retragă din fotbal

Cristiano Ronaldo se gândește să spună „adio” carierei de jucător. Dezvăluirea îi aparține lui Patrice Evra, fost coleg la Manchester United cu atacantul portughez. Jucătorul francez a dezvăluit că a înțeles acest mesaj din ultimul dialog pe care l-a avut cu Ronaldo.

„Când am vorbit cu el de curând nu am discutat despre Cupa Mondială. Am vorbit despre viața personală și despre familia sa. Nu vreau să vorbesc în numele lui, însă nu m-aș declara surprins dacă s-ar retrage”, a declarat fostul coechipier al lui Cristiano Ronaldo de la Manchester United, Patrice Evra, potrivit Sky Sports.

Cristiano Ronaldo este supărat că naționala Portugaliei a fost eliminată de Maroc din sferturile Campionatului Mondial de Fotbal, iar în ultimele două partide a fost rezervă. Și-ar fi dorit o ieșire spectaculoasă din scenă de la echipa națională, dar selecționerul Fernando Santos a decis să înceapă aceste două partide fără el, iar după duelul din sferturi a plecat plângând de pe teren. În plus, un alt gând care îl face să se gândească la retragere este faptul că nu are propuneri din Europa. Se antrenează în baza lui Real Madrid, dar are discuții doar cu cluburi din țările arabe.

Formația saudită Al Nassr a fost prima care i-a oferit un contract uriaș de aproape cinci sute de milioane de euro pe doi ani și jumătate, dar se pare că jucătorul a refuzat oferta. As.com scrie și de o propunere de ultimă oră din Qatar de la formația Al-Saad, club la care mai evoluează ghanezul Andre Ayew și spaniolul Santi Cazorla.