Cristiano Ronaldo riscă să fie arestat în Arabia Saudită. Tuttosport scrie despre gestul, pe care mulți îl facem, care l-a adus în atenția autorităților – VIDEO

de: Sorin Barbu
10 08. 2023

Cristiano Ronaldo este adulat în Arabia Saudită, dar după ultimul gest are mari probleme în această țară, unde regulile sunt destul de stricte. Jurnaliștii de la Tuttosport scriu că atacantul plătit cu 200 de milioane de dolari pe an riscă să fie arestat pentru ceea ce a făcut la meciul Al Nassr – Al-Shorta. Momentul a fost filmat și este analizat de autorități.

Cristiano Ronaldo riscă să fie arestat în Arabia Saudită

Cristiano Ronaldo este din nou în centrul atenției în Arabia Saudită. Atacantul de 38 de ani a marcat un gol care a adus calificarea lui Al-Nassr în finala Cupei Arabe a Cluburilor Campioane. Duelul s-a disputat la Abha, iar starul portughez a reușit să transforme, în minutul 75, o lovitură de la 11 metri, obținută de Sadio Mane, adus în această vară de la Bayern Munchen.

Pentru Ronaldo a fost golul cu numărul patru în cinci partide din această vară, dar și reușita care îi poate aduce mari probleme. Înainte de celebra lui săritură și de strigătul „SIUU”, jucătorul s-a închinat. Ori acest gest este interzis în Arabia Saudită.

Tuttosport scrie că lucrurile pot să meargă într-o direcție periculoasă pentru că în această țară exprimarea în public a credinței creștine nu este permisă. Jurnaliștii italieni susțin că, după „litera legii”, se poate ajunge chiar la arestarea fotbalistul care a câștigat de cinci ori „Balonul de Aur”.

Al-Nassr o va înfrunta pe Al-Hilal, marea sa rivală din campionatul saudit, în finala Cupei Arabe, pe 12 august.

Cristiano Ronaldo a fost la un pas să fie expulzat, în luna aprilie

Pentru Cristiano Ronaldo nu este singura problemă de acest gen din Arabia Saudită. Sezonul trecut, la meciul cu Al Hilal, și-a dus mâna în zona genitală, după ce fanii rivalei au scandat numele lui Lionel Messi. Problema nu a fost doar gestul, ci și faptul că a fost făcut în perioda Ramadamului.

„Ronaldo are o accidentare. Duelul său cu Gustavo Cuellar, jucător la Al-Hilal, a început cu o lovitură într-o zonă foarte sensibilă. Aceasta este informația confirmată.

În ceea ce privește explicațiile pentru fani, ei sunt liberi să creadă ce vor”, a spus jurnalistul Muhammed Al-Enezi, după o discuție purtată cu cei din conducerea clubului Al-Nassr.

Atunci s-a spus că această scuză a fost suficient de solidă în fața autorităților, dar, de fapt, a fost clar că Ronaldo este privit cu indulgență, în condițiile în care câștigul de imagine pe care îl aduce Arabiei Saudite. Dovadă stau și postările logodnicei fotbalistului, Georgina Rodriguez făcând paradă pe rețelele sociale cu ținute provocatoare.