Cristian Tudor Popescu a recunoscut în premieră partidul pe care l-a susţinut. Acum consideră că a făcut o greşeală
Cristian Tudor Popescu a recunoscut, joi seară, în premieră, partidul pe care l-a susținut. Gazetarul consideră acum că a făcut o greșeală.
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a recunoscut în premieră partidul pe care l-a susținut
Cristian Tudor Popescu (63 de ani) a vorbit, joi seară, la Digi 24, despre alegerile europarlamentare din 26 mai. Jurnalistul s-a declarat dezamăgit de felul în care partidul pe care l-a votat a evoluat, chiar dacă în sinea lui știa că acești politicieni urmau să îi înșele așteptările. Într-un moment de sinceritate, printre altele, a dezvăluit că ”oamenii aștia, ăștia sunt tineri, domnule, de la USR”, așa ca i-a votat. Mai apoi, CTP a precizat că nu își mai amintește dacă a mai declarat vreodată cu cine a votat.
„Nu știu dacă am mai zis vreodată cu cine am votat. Chiar nu știu. Uite, vă spun acum: am votat cu USR la europarlamentare. Pe două criterii: 1) nu-i cunoșteam – și atunci, puteam să am surprize, poate plăcute, de la ei, pentru că pe ceilalți îi cunoșteam atât de bine, încât știam că n-am la ce surprize plăcute să mă aștept și 2) erau tineri. Astea au fost criteriile mele”, a explicat gazetarul.
CTP, despre Dan Barna
În final, a rămas dezamăgit de evoluția partidului pe care l-a susținut și nu s-a ascuns după cireș să spună că ”au apucături de PSD-iști”. Mai mult, a avut un comentariu și la adresa lui Dan Barna, pe care l-a acuzat că nu se uită stânga-dreapta.
”Îi văd acum cum foarte repede s-au osificat într-o structură de partid. Au început să semene între ei, debitează cu aceleași vorbe aceleași idei, priviri fixe ca ale lui Dan Barna, nu se uită nici în stânga, nici în dreapta și sunt oameni tineri, domnule! Vă-ntreb: dumneavoastră, când vorbiți, gândiți? Și eu, să știți, încerc să fac aceste două lucruri: când vorbesc încerc să gândesc. Și câteodată mă opresc, mai caut un cuvânt. Încep prin a gândi și pe-urmă deschid gura.
Ei, aici se pare că operațiunea e inversă. Cum spunea Andrei Pleșu odată, o observație foarte bună, vorbeam despre un politician și Pleșu spunea: individul e de o fluență suspectă. Ei, asta e și aici: foarte repede au devenit niște moriști de partid oamenii ăștia de la USR. Păcat, ce pot să spun? Și nici măcar nu merită. Merită dl. Barna? Dacă ar fi vreun mare lider, care să se contureze ca Mesia, bun, OK, hai să facem tot ce se poate pentru a-l susține. Dar merită dl. Barna așa ceva?”, a mai spus CTP.