Cristi Chivu, una caldă, una rece. Ce a făcut echipa antrenată de fostul căpitan al naționalei
Cristi Chivu, una caldă, una rece. Fostul căpitan al naționalei este antrenorul echipei de tineret a campioanei Italiei, Inter Milano. Tehnicianul de 41 de ani este angrenat cu formația sa în UEFA Youth League, echivalentul Champions League pentru echipele U19. Elevii lui Cristi Chivu au fost învinși în ultima partidă din grupe de Real Madrid, dar merg mai departe în competiție.
Cristi Chivu, una caldă, una rece
Cristi Chivu, una caldă, una rece. Fostul căpitan al naționalei a făcut, în vară, un pas important în cariera sa de antrenor. Tehnicianul de 41 de ani a preluat Inter U19, echipa de tineret a campioanei Italiei. În septembrie 2020, Cristi Chivu a obținut licența UEFA PRO, care-i permite să antreneze orice echipă din lume, la orice nivel, la faimoasa școală de la Coverciano. I-a avut colegi de generație, printre alții, pe Andrea Pirlo, Thiago Motta, Morgan De Sanctis sau Luca Toni.
„Am început de jos, de la U14. Apoi, am avut norocul să lucrez cu U17 și U18, iar acum continui călătoria la Primavera. Sunt motivat, sunt fericit să fiu alături de acești băieți care mă învață multe lucruri. Am fost suficient de norocos încât să am colegi care m-au ajutat și mi-au transmis lucruri. Bonacina, Annoni și Zanchetta, de exemplu. Dar fără doar și poate și lui Madonna, care a făcut o muncă excelentă în ultimii ani și căruia vrem să-i mulțumim”, a declarat Cristi Chivu la Inter TV, după ce a fost numit antrenorul Inter Primavera.
Ce a făcut echipa antrenată de fostul căpitan al naționalei
Cristi Chivu a avut o misiune dificilă în Grupa D a UEFA Youth League, echivalentul Champions League pentru formațiile U19. Elevii săi au fost învinși, marți, de principala rivală la șefia grupei, Real Madrid, cu 1-2. Spaniolii au condus la pauză, după reușita lui David Gonzalez Ballesteros, din penalty, în minutul 7.
Fabio Abiuso a egalat pentru Inter în minutul 54. Cel mai frumos gol al partidei a venit în minutul 72, când Oscar Aranda a șutat puternic de la distanță, stabilind scorul final. Real şi Inter au terminat partidele din această fază la egalitate de puncte, 13, dar direct în optimile competiției merge echipa madrilenă (1-1 și 2-1, rezultatele cu Inter).
Echipa lui Cristi Chivu va trebui să dispute un play-off cu o echipă de pe traseul campioanelor pentru a ajunge în optimi. Barajul se dispută într-o singură manşă, la 9 şi 10 februarie, pe terenul adversarei celor de la Inter U19. În campionatul intern, Inter Primavera a reușit să învingă cu 2-0 la Napoli, una dintre rivalele la titlu. Formația antrenată de Chivu se află acum pe locul 3, la un punct în urma lui Napoi, dar la 9 sub liderul Roma.
Sursa foto: Facebook/Inter