09 mai 2023 | 14:32

Cristian Chivu, bănuit că ar fi fost violent cu soția lui. „Colegii au sunat-o pe Adelina”

Sport
Cristian Chivu, bănuit că ar fi fost violent cu soția lui. „Colegii au sunat-o pe Adelina”

Cristian Chivu a acordat un interviu emoționant în care a vorbit despre unul dintre cele mai grele momente din viața lui: accidentarea de la cap din anul 2010, care i-a pus viața în pericol. Fostul căpitan al naționalei României le-a spus jurnaliștilor că din cauza tratamentului, pe care l-a urmat după intervenția chirurgicală, a făcut mai multe gesturi agresive, iar colegii de la Inter au sunat-o pe Adelina, ca să afle dacă a devenit violent în familie.

Cristian Chivu, amintiri despre cel mai greu moment al carierei

6 ianurie 2010, meciul Chievo – Inter. Este partida care încă îi provoacă o mulțime de coșmaruri lui Cristian Chivu. Fostul căpitan al echipei naționale s-a lovit la cap după duelul cu un adversar și a fost dus de urgență la spital. Nu își putea mișca mâna stângă, iar medicii l-au operat de urgență. A fost vorba atât de un hematom cât și de refacerea unei fracturi din zona parietală dreapta. „Lovitura a provocat fracturi care au îndreptat cutia craniană spre interior, o sângerare şi un hematom de dimensiuni importante. Peretele cerebral părea neafectat, iar cutia craniană a fost reconstruită cu osul pacientului”, au transmis medicii, în momentul respectiv.

Cristian Chivu a acordat un interviu jurnaliștilor de la corrieredellosport.it. în care a acceptat o întoarcere în timp și a povestit momentul accidentării, dar a dezvăluit și cât de mare a fost pericolul să rămână paralizat, parțial sau chiar total.

„A fost ziua renașterii mele. Nu a fost deloc un moment ușor de gestionat. Am fost norocos. A fost foarte aproape, puteam să ajung să nu mai pot vorbi și să nu-mi mai mișc o parte a corpului. Zilele de convalescență, miile de întrebări pe care mi le-am pus, incertitudinile.

Sunt norocos că sunt un om normal. Din fericire, încă sunt în viață”, a declarat Cristian Chivu, în interviul din corrieredellosport.it.

Cristian Chivu, bănuit că este violent în familie

Cristian Chivu a jucat după acel incident cu o cască de protecție pe care nu a scos-o, pe terenul de fotbal, doar în momentul în care a îndesat-o în trofeul Champions League, după ce Inter a câștigat competiția. Colegii i-au fost mereu alături, iar unii chiar s-au îngrijorat pentru situația din familia lui și au sunat-o pe Adelina ca să afle dacă a devenit violent.

„La două luni și jumătate de la accident, m-am întors pe teren cu toate fricile mele. Sufeream când jucam. Toate lucrurile prin care am trecut după accident, cu toate medicamentele luate, m-au făcut să fac anumite lucruri care nu mă caracterizează.

Cum ar fi gesturile obscene făcute după meciul de Cupă cu Roma, pumnul dat lui Marco Rossi, cearta cu Rafa Benitez. Nimeni nu știe că am luat niște medicamente care au înlăturat toate filtrele. Îmi aduc aminte, colegii mei au sunat-o pe soția mea acasă să o întrebe dacă totul este bine, dacă sunt agresiv acasă, dacă ridicam mâna la ea.

Toate astea au o explicație. Dintoina (n.r. medicamentul luat). Trebuia să iau doar două luni, dar am luat timp de nouă luni”, a declarat Cristian Chivu, pentru corrieredellosport.it.

Fostul căpitan al naționalei României antrenează „Inter Primavera” și jurnaliștii italieni au scris de multe ori că va fi „urmașul” lui Simone Inzaghi la formația de seniori. Sunt șanse mari ca această mutare să aibă loc sezonul viitor.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat și ai centrală
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro