Cristi Borcea, umilință totală din partea lui Gigi Becali. Nu îl va putea ierta vreodată

de: Filon Stan
06 08. 2020

Cristi Borcea este foc și pară pe nașul său de cununie, Gigi Becali, cre l-a umilit în ultimul hal. Totul a plecat de la echipa de suflet a lui Borcea, Dinamo, pe care latifundiarul din Pipera nu a vrut s-o salveze de la retrogradare, indiferent cât de mult a insistat finul său.

Cristi Borcea, supărat nevoie mare pe ”nașul” Becali

Cristi Borcea a vrut să-i dea o mână de ajutor lui Dinamo, aflată în pericol de retrogradare. A făcut tot ce a putut pentru ca echipa lui de suflet să rămână în liga 1. A mers chiar și la Gigi Becali acasă pentru a face…lobby pentru ”câini”, însă nașul Becali nu s-a lăsat înduplecat de rugămințile finului, potrivit gsp.ro.

Cluburile din Liga 1 au votat marți varianta pentru încheierea play-out-ului, iar Dinamo avea șanse mari să retrogradeze. În acest context, Cristi Borcea a vrut să le dea o mână de ajutor „câinilor”, dar nu a avut succes.

Cristi Borcea, supărat nevoie mare pe ”nașul” Becali. Sursa foto: Sport Pictures

A intervenit pe lângă Becali pentru Dinamo, dar ”nașul” nu l-a ascultat

Echipele doreau ca ierarhia din play-out-ul Ligii 1 să fie stabilită pe baza criteriului puncte pe meci, aplicabil doar la partidele din play-out, scenariu în care Dinamo, care are cinci meciuri restante, avea șanse mici să se salveze de la retrogradare, a relatat gsp.ro. Dacă această ierarhie se menținea și după etapa de miercuri, atunci Chindia și Dinamo ar fi retrogradate, iar Sepsi ar merge la baraj, însă Dinamo are o șansă infimă să evite penultimul loc.

Și anume, să se impună cu Viitorul, iar Sepsi să piardă pe teren propriu cu Academica Clinceni, echipă care nu mai poate ajunge sub nici o formă nici măcar pe loc de baraj. “Cristi Borcea, fost acționar la Dinamo, s-a implicat personal în situația lui Dinamo. Acesta a încerca să-și ajute echipa de suflet”, a dezvăluit gsp.ro.

Crește numărul de echipe în Liga 1, iar Dinamo este salvată de la retrogradare

Comitetul Executiv al FRF a votat însă pentru 16 echipe din sezonul viitor, iar Dinamo este salvată de la retrogradare, după cum anunță Fanatik.ro.

“Sezonul se încheie astăzi și clasamentul final este așa cum se vede astăzi. Niciun meci nu se dispută în play-off și play-out. Presupune o măsură similară. Practic, păstrăm același concept pentru toate eșaloanele inferioare. 

În ceea ce privește sezonul 2020-2021, s-a decis creșterea numărului de echipe de la 14 la 16 echipe. Asta presupune că nicio echipă nu retrogradează direct. Echipa de pe locul 3 va disputa un meci de baraj în Liga 1. Chindia și Mioveni vor juca în acest baraj pe 9, respectiv 12 august. 

Este un moment oportun pentru a crește numărul echipelor și să nu mai așteptăm un an. Mă bucur că acest proiect a avut o susținere importantă, 13 cluburi din 14 în Liga 1 au susținut creșterea. Am vrut să identificăm sistemul competițional”, a declarat Răzvan Burleanu după Comitetul Executiv al FRF.