Un fost ofițer de poliție judiciară a subliniat faptul că Dincă are o strategie pe care o urmărește cu strictețe. Acesta induce în eroare anchetatorii pentru a putea scăpa cu o pedeapă mai mică. Ce a spus fostul om al legii și cum poate scăpa Dincă mai ușor?
Valeriu Șuhan, fost ofițer de poliție judiciară, a dezbătut, pentru Mediafax, declarațiile pline de minciuni ale criminaului de la Caracal, insinuând faptul că acesta îi induce în eroare cu un scop. „Referitor la declarația lui Dincă din care rezultă că omorurile asupra celor două fete le-ar fi săvârșit lovindu-le cu pumnul în față. În primul rând, ceea ce e de subliniat aici, este că Dincă se poziționează astfel încât faptele sale concrete, materiale, să fie încadrate juridic altfel decât omor, ci ca lovituri cauzatoare de moarte, ceea ce implică, evident, o altă pedeapsă”, a susținut sursa citată. De asemenea, Șuhan a mai declarat și că mai sunt necesate alte câteva explicații.
„Doctrina penală numește asta praeterintenție, adică depășirea intenției. În context, revenind la Dincă, totuși, probabilitatea ca să fi suprimat cele două victime în același mod, prin lovire cu pumnul în față, mi se pare foarte puțin probabil, având în vedere că decesul într-o astfel de ipoteză, depinde de prea mulți factori aleatorii. Ca urmare,ori Dincă e un „ghinionist” ori minte. Eu, înclin să cred a doua variantă. Cu tărie!”
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2019/08/criminalul-din-caracal-ii-pacaleste-pe-anchetatori-pentru-a-scapa-cu-o-pedeapsa-mai-mica-1.jpg)
Criminalul din Caracal îi păcălește pe achetatori prin nenumărate piste false
Amintim că Luiza Melencu este dată dispărută încă din luna aprilie a anului curent, presupunându-se, după cazul Alexandrei Măceșanu, că ar fi și ea victima lui Dincă. În cursul zilei de azi, criminalul de la Caracal a devăluit, în cele din urmă, o pistă corectă.
Anchetatorii au căutat în pădurea de lângă casa sa rămășițele tinerei de 17 ani. Aceștia au găsit dovezi care să ateste că suspectul pentru omorul Luizei este vinovat de încă o crimă. Testele ADN sunt acum în plină desfășurare pentru a putea vedea dacă sunt sau nu ale Luizei precum se crede.