Creatura care îi sperie pe români. Îi atacă în special pe cei cu grădini VIDEO

Mulți dintre români se sperie de o anumită creatură. Cei care stau la curte se tem de aceasta. Este vorba despre un mamifer din ordinul Rozătoarelor care se asemănă la o primă vedere cu cârtița. Aceasta trăiește sub pământ și se hrănește de cele mai multe ori cu rădăcini. Chiar legendele din zona Munteniei au făcut pe multe persoane să fugă imediat cum o văd. Ce se zicea în trecut în popor despre acest animal?

Ce creaturi îi sperie pe românii cu grădină?

În România există și creatură pe nume cățelul pământului. Ea mai este cunoscută în alte părți și sub numele de țâncul pământului sau orbetele.

Animalul este un mamifer din ordinul Rozătoarelor și are un aspect înfricoșător din cauza dinților și a ochilor astupați. Seamănă mult cu cârtița din acest aspect, trăiește tot sub pământ și se hrănește mai mult cu rădăcini.

În legendele din Muntenia se povestea că în vremuri îndepărtate era și el un câine normal care păzea gospodăria unui bogat. Împăratul Cerurilor a luat înfățișarea unui moșneag într-una din călătoriile sale și s-a oprit la poarta omului înstărit.

Acesta, fără să îl întrebe ce dorește, a gonit câinele pe urmele lui. Bogatul s-a făcut scrum când a fost privit de Tatăl Ceresc și câinele a orbit, s-a făcut mic de atâta frică și a intrat în pământ de rușine.

Se spune că orbetele trăiește de atunci o viață în subteran, pe lângă cimitirele din afara satelor. Deseori poate fi găsit în preajma stâlpilor, troițelor sau a crucilor.

El seamănă cu un câine mai scund, are o culoare deschisă și o gură puternică. De asemenea glasul lui este foarte strident, acesta fiind un alt motiv pentru care oamenilor le este frică de el.

Ce reprezintă în medicina arhaică?

Activitatea sa este noaptea, atunci când iese din pământ și umblă lătrând în preajma drumurilor pe care le traversează. Cățeii pământului apar în medicina arhaică și reprezintă bube sau răni la picioare. Un descântec vechi pentru aceste probleme de sănătate este din Ialomnița:

Duminică, pe înserat,
Fata lui Jar-Împărat
A dat
Un bal minunat;
Toate bubiţele le-a strigat,
Numai pe orbeţi nu i-a chemat.
Ei s-a supărat
Şi s-a umflat.
Io cu cenuşă i-am presărat,
Cu mătura i-am măturat,
Peste gard i-am dat.
N. să rămâie curat (…)

De făptura aceasta a vorbit și Mihai Eminescu în partea a II-a a poemului ,,Strigoii”:

În numele sfântului
Taci, s-auzi cum latră
Căţelul pământului
Sub crucea de piatră.