10 mart. 2022 | 16:35

Costuri enorme pentru Târgu Jiu în ceea ce privește energia electrică. Cu ce soluții vine Primăria pentru a diminua consumul

News
Costuri enorme pentru Târgu Jiu în ceea ce privește energia electrică. Cu ce soluții vine Primăria pentru a diminua consumul
Soluția Primăriei Târgu Jiu pentru a scade consumul de energie

Anul acesta, Primăria municipiului Târgu Jiu are de a face cu costuri mult mai mari în ceea ce privește energia electrică, față de anul trecut. Datorită acestora, conducerea municipalității a încercat să vină cu câteva idei pentru a reduce costurile.

Peste opt milioane de lei alocați pentru a achiziționa energie electrică

Conform directorului adjunct al Direcției de Investiții și Gospodărie Comunitară din cadrul Primăriei Târgu Jiu, Ionuț Jilăveanu, suma alocată pentru achiziționarea de energie electrică a trebuit să fie dublată, față de anul trecut. Cu toate acestea, pentru a încheia contractul, este nevoie ca toată suma să fie în cont.

Am scos la licitaţie achiziţionarea de energie electrică pentru iluminatul public, semafoare, fântâni arteziane, sediile instituţiilor din subordinea Primăriei Târgu Jiu şi alţi consumatori. Sunt peste 230 de consumatori. Valoarea estimată este de peste 8 milioane de lei fără TVA, dar este posibil ca în momentul licitaţiei preţul să fie mult mai mare şi să nu găsim furnizori, astfel încât trebuie să reluăm procedura.

Anul trecut, cu taxe reglementate, preţul cu taxele reglementate era de aproximativ 585-600 de lei/MW, fără TVA, iar acum ne putem considera fericiţi dacă vom achiziţiona cu 1.500 de lei“, a spus Ionuţ Jilăveanu, directorul adjunct al Direcţiei de Investiţii şi Gospodărie Comunitară din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

Primăria vrea să amenajeze un parc fotovoltaic de 20 de hectare

Primăria Târgu Jiu are în plan, pentru a reduce consumul de energie și pentru a asigura independența energetică, amenajarea unui parc fotovoltaic. Acesta ar trebui să se întindă pe o suprafață de 20 de hectare.

„Avem un teren în suprafaţă de 20 de hectare şi PUZ efectuat. Terenul este foarte bine poziţionat, în partea de nord, foarte aproape de staţia de transformare Transelectrica, astfel că putem să conectăm uşor la reţea, iar costurile sunt mici. Parcul fotovoltaic ar putea să producă destul de multă energie electrică, astfel încât să acoperim tot consumul de energie electrică pe care Primăria Târgu Jiu trebuie să-l suporte: iluminat public, instituţii din cadrul primăriei şi unităţi de învăţământ“, a mai menţionat directorul adjunct de la Investiţii şi Gospodărie Comunitară.

Totodată, municipalitatea vrea să înlocuiască lămpile vechi de iluminat cu altele noi, care ar trebui să consume mai puțină energie electrică. În momentul de față, primăria derulează un asemenea proiect în valoare de cinci milioane de euro. Acesta vizează înlocuirea lămpilor de iluminat pe principalele străzi din oraș, iar investiția ar trebuie să fie finalizată la sfârșitul acestui an.

PlaySport
Ultimul clip cu Corduneanu în viață! Ce a apărut pe pagina de TikTok a văduvei interlopului
Ego.ro
TE SPERII! Cum arată cele mai apetisante femei din România fără machiaj FOTO
Ego.ro
SCANDAL! EA e amanta care i-a spart casa celebrului milionar român! Nu are pic de rușine!
Digi24
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova
Cancan.ro
Cum a scris 'canadianul' TJ Miles numele Alexandrei Duli, pe bilețelul de nominalizare la Survivor All Stars. Războinica a crezut că e o glumă!
Stirile PROTV
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Romania TV
Prime Paşte 2024. Ce angajaţi primesc 3.000 de lei pe card, plus o majorare de salariu de 1.200 de lei, tichete de masă şi spor „de armonizare” de 200 de lei
Capital.ro
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
EVZ.ro
Scumpiri de weekend. Prețul benzinei crește la pompă
Adevarul
Ce trebuie să facem cu molozul și alte deșeuri din construcții. Depozitarea ilegală poate aduce sancțiuni uriașe
BZI.ro
Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele luxoase sunt în Valea Zânelor
Spynews.ro
Soția lui Costel Corduneanu, copleșită de durere cu o zi înainte ca interlopul să fie înmormântat: „Eroul nostru”. Va fi condus pe ultimul drum mâine
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
Top 10 filme cu Amza Pellea. Actorul, un TITAN al cinematografiei românești
Parteneri
Trebuie neaparăt să stii asta daca ești client BCR. Banca aduce o serie de modificări pentru toți cei care dețin conturi
Redactia.ro
"Am intrat în biroul lui Ancelotti și a început să plângă!" Transferul care i-a "rupt" sufletul italianului
Digisport.ro
O româncă trage un semnal de alarmă: „Nu mai e de trăit în Italia”. Ce fenomen periculos a observat
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Digi24
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr record de soldați condamnați pentru crimă
Digi24
Acasă la Andreea Esca. Fiul ei, Aris, le-a arătat tuturor ce obicte ciudate are mama lui acasă / FOTO
Unica.ro
Ieșenii s-au înghesuit la catafalcul lui Costel Corduneanu. Cei mai cunoscuți maneliști au cântat la priveghi
EVZ.ro
Știrile Antena Stars. De ce nu vrea Alexandra Velniciuc să aibă copii. Actrița are o căsnicie de mai bine de 20 de ani cu Șerban Puiu / VIDEO
Spynews
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Capital.ro
Care sunt alimentele alcaline și care sunt acide. Medic: ”Chiar dacă nu credeați, asta se întâmplă!”
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
A ÎNCEPUT RĂZBOIUL! Alertă la NIVEL MONDIAL
Mediaflux
Soția lui Costel Corduneanu, copleșită de durere cu o zi înainte ca interlopul să fie înmormântat: „Eroul nostru”. Va fi condus pe ultimul drum mâine
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro