Într-o mutare surprinzătoare autoritățile din China au decis plafonarea salariilor tuturor fotbaliștilor din campionatul intern. Decizia de introducere a plafoanelor salariale vine în încercarea de a sprijini echipa națională. Decizia a fost anunțată recent de autoritățile chineze, decizie ce îi va afecta salariul și celebrului antrenor român, Cosmin Olăroiu.
China va limita salariile anuale ale jucătorilor străini la 3 milioane de euro, jucătorii autohtoni câștigând maximum 5 milioane de yuani, aproximativ 571.000 de lire sterline pe an. Conform deciziei echipele care depășesc limitele pot fi penalizate cu până la 24 de puncte, în campionat.
Decizia va intra în vigoare din sezonul viitor de campionat. În decizie se mai spune că jucătorilor li s-ar putea interzice și meciurile organizate de asociația de fotbal din China, în cazul în care nu se respectă decizia dată.
CFA a declarat că speră că această mișcare va „reduce fotbalul banilor” în urma multor transferuri internaționale de mare valoare din ultimii ani și va oferi o „bulă de investiții” în echipa națională chineză.
„Cheltuielile pentru cluburi din Super League China sunt de aproximativ 10 ori mai mari decât K-League din Coreea de Sud.
De trei ori mai mari decât Liga J din Japonia. Dar echipa noastră națională rămâne cu mult în urmă”, a spus președintele CFA Chen Xuyuan.
Printre antrenorii afectați de noua decizie se numără Cosmin Olăroiu, dar și celebrul Cannavaro, managerul celor de la Guangzhou Evergrande. Cei doi s-au întâlnit într-un meci de Super Ligă, în două tururi în noiembrie, jucând pe un stadion fără spectatori.
Cosmin Olăroiu, managerul echipei Jiangsu Suning FC, se pare că va fi afectat grav de decizia forului chinez de fotbal. Conform unor date antrenorul român câștiga la echipa de club aproximativ 7 milioane de euro. În afară de salariu, Cosmin Olăroiu a mai câștigat, după finala de campionat jucată, alte aproximativ 3 milioane de euro.
Plafonarea Federației chineze de fotbal se aplică inclusiv asupra bonusurilor pe care jucătorii și antrenorii le vor primii din sezonul viitor. Cel mai mare salariu oferit în liga chineză de fotbal este aproxiamtiv 29 de milioane de euro pe an.
În noiembrie a avut loc marea finală de campionat în China, meciul fiind unul cu miză mare atât pentru Cosmin Olăroiu, cât și pentru legendarul Fabio Cannavaro. Meciul pentru titlu a avut loc în două etape pe teritoriul neutru din Suzhou, primul meci duminică și al doilea joi. Câștigătorul Cupei Mondiale, Cannavaro, a declarat că a trebuit să renunțe la prietenia sa cu antrenorul român, Cosmin Olaroiu.
„Am glumit cu el în prima etapă a ligii, sperând că ne vom putea întâlni în finală. De fapt, nu cred că au nicio deficiență evidentă pe teren”, a adăugat Cannavaro.
Echipele s-au întâlnit de două ori în prima fază a CSL, Evergrande câștigând primul meci cu 2-1, dar Suning schimbănd soarta meciului în următorul meci. Fostul mijlocaș al Barcelonei, Paulinho, a marcat de două ori împotriva lui Guoan, iar colegul său brazilian Anderson Talisca a transformat un penalty.
Echipa lui Cosmin Olăroiu ajungea în finală, învingând echipa din Shanghai SIPG cu 3-2 în total la prelungiri. Victoria din Super Ligă, împotriva echipei lui Cannavaro, a fost una foarte importantă. Rezultatul a fost spectaculos și prin faptul că, timp de o oră, au evoluat doar 10 jucători.
„Meritau să fie în finală, pentru munca pe care au depus-o, pentru sacrificiul pe care l-au făcut”, a spus Cosmin Olăroiu, în vârstă de 51 de ani.