Cornulețe de post fragede cu gem și nucă. Rețeta extrem de simplă

de: Cojocaru Cristian
30 03. 2021

Suntem în postul Paștelui, cel mai aspru din an, astfel că rețetele de post sunt la mare căutare acum. Vă propunem de data aceasta o rețetă simplă de cornulețe de post fragede cu gem și nucă. Ele se topesc în gură, pur și simplu. Se poate pune orice gem dorești, după bunul plac.

Ingrediente cornulețe de post cu gem și nucă

250 g făină
70 g zahăr
60 ml ulei
60 – 80 ml apa minerală
3 g praf de copt
1pastaie de vanilie (doar semințele)
1 varf cuțit sare
150 g gem de prune
75 g miez de nucă

Mod de preparare

Mai întâi se pune într-un vas uleiul, apa minerală rece, zahărul și semințele de la păstăile de vanilie. Dacă nu ai păstăi de vanilie, poți adăuga foarte ușor o linguriță de esență de vanilie. Se mixează apoi vreme de 2-3 minute sau până ce zahărul se dizolvă. Se amestecă făina cu praful de copt și sarea și se cerne direct peste amestecul lichid. Se frământă până ce aluatul capătă o consistență elastică.

Se înfășoară aluatul în folie de plastic și se pune la frigider pentru o jumătate de oră. Între timp, se prepară umplutura pentru cornulețe de post. Se pune gemul într-un vas și se adaugă miezul de nucă tocat potrivit, adică nuca nu trebuie să fie tocată prea mic. Se amestecă apoi până la omogenizare.

Se întinde aluatul într-o foaie de aproximativ 5-6 mm grosime, apoi se taie fâșii de aproximativ 6-7 cm lungime și 3 cm grosime. Se pune câte o linguriță mică de umplutură pe unul dintre capetele fâșiei de aluat, după care se rulează. Se așază cornulețele în tava de cuptor, tapetată cu hârtie de copt, iar distanța dintre cornulețe să fie aproximativ 3-4 cm.

Cornulețele cu gem se coc în cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru aproximativ 15 minute sau până ce suprafața acestora s-a rumenit ușor. Apoi se scot din tavă și se așază pe un grătar. După ce s-au răcit puțin, se pudrează cu zahăr pudră vanilat și se degustă cu mare poftă. Aceste cornulețe sunt extrem de delicioase.

Beneficiile gemului de prune

Prunele au calităţi deosebite care sunt cunoscute din vremuri străvechi. Conservate sub formă de magiun, prunele au beneficii pentru organism, magiunul fiind foarte bogat în antioxidanţi.

Pe lista de beneficii pentru sănătate trebuie să treci treci şi faptul că magiunul aduce un aport însemnat de potasiu, magneziu, fier, calciu, bor şi seleniu. De precizat este că consumul de magiun de prune protejează sistemul nervos şi cel muscular.