Un copil în vârstă de doar nouă ani din Germania a sunat la serviciile de urgenţă pentru a chema poliţia dintr-un motiv cu totul inedit. Puştiul a fost total nemulţumit de cadourile primite de la Moş Crăciun, potrivit comisariatului din Oldenburg.
Băiețelul, care locuiește în Zetel, un oraș de pe coasta Mării Nordului, a sunat furios la poliție în dimineața zilei de Crăciun și a cerut ca Moș Crăciun să fie tras la răspudere, pentru că nu și-a făcut datoria așa cum trebuia, mai exact nu i-a adus ceea ce își dorea de Crăciun.
Când au sosit ofițerii, acasă la copil, acesta le-a explicat că nu a primit de la Moș cadourile pe care i le ceruse în scrisoare și de a ceea a laut decizia de a suna la poliție, potrivit Mediafax.
„Polițiștii care au sosit la el acasă l-au găsit foarte furios pe băiețel”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției. Profitând de o zi foarte fără incidente majore, poliţiştii de la comisariatul Oldenburg au luat foarte în serios problema băiețelului.
Așa că autoritățile au decis, totuși, să intre în jocul băiețelului. Au comparat lista de cadouri cu darurile primite și au constatat că, într-adevăr, Moș Crăciun nu își respectase promisiunea.
Ei au reușit să aplaneze conflictul spunându-i copilului că, cel mai probabil, Moș Crăciun a încurcat lista de cadouri cu cea a unui alt copil, chiar dacă băiețelul nu a fost prea mulțumit de axplicația dată. Poliţiştii au refuzat să dezvăluie conţinutul listei de cadouri a băieţelului.