În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 18.300 de pachete cu țigări. Valoarea lor se ridică la 213.800 de lei. O parte din cantitatea de țigări au fost trecute, cu ajutorul unei drone, din Ucraina în România.
În cursul zilei de marți, 2 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Brodina, alături de S.T.P.F. Suceava și S.P.F. Izvoarele Sucevei au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări.
În jurul orei 18:40, aceștia au efectuat semnele regulamentare pentru oprirea unui autoturism de teren, în vederea unui control. Autoturismul nu avea numere de înmatriculare și se deplasa dinspre frontiera de stat spre localitatea Lupcina. Șoferul nu s-a oprit, iar oamenii legii au pornit în căutarea lui.
După circa 2 km, mașina a fost descoperită abandonată pe un drum forestier. În interiorul acesteia, agenții au descoperit mai multe colete de țigări. Atât colete, cât și autovehiculul în cauză, au fost aduse la sediul instituției.
În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 14.710 pachete de țigări Duty Free, valoarea totală a acestora fiind de 172.100 de lei. Autoturismul folosit în activitatea infracțională, în valoare de circa 5.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, și țigările au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, dar și în vederea depistării persoanelor implicate în acțiunea ilegală. Urmează ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.
În urmă cu o zi, pe 3 noiembrie, în jurul orei 00:20, polițiștii de frontieră au sesizat un aparat de zbor de mici dimensiuni care s-a deplasat din Ucraina în România, pe direcția localității Vicovu de Sus. Ulterior, aceasta s-a întors pe teritoriul statului vecin.
În zona respectivă s-au deplasat mai multe echipaje operative care au luat măsuri de supraveghere și cercetare a zonei. Pe raza localității Vicovu de Sus au fost descoperite două colete care conțineau țigări de contrabandă. Acestea conțineau 1.000 de pachete cu țigări de provenință Duty-Free, în valoare de 11.700 de lei, fiind ridicate în vederea confiscării.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub directa supraveghere a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.