Constantin Enceanu, dezvăluiri noi despre Petrică Mâțu Stoian: „Da chiar, ce ți-a venit, mânca-ți-aș sufletul?”
Constantin Enceanu a fost prieten bun cu Petrică Mâțu Stoian. Cei doi nu erau doar colegi de scenă, ci și foarte apropiați în afara ei. După moartea interpretului, Enceanu încă nu își poate reveni și îi vine greu să creadă că nu își mai va mai vedea niciodată amicul. La mai bine de două săptămâni de la tragedie, artistul vorbește despre pierderea imensă din viața lui.
Constantin Enceanu povestește despre moartea prietenului său, Petrică Mâțu Stoian
Constantin Enceanu a fost nevoit să urce pe scenă, la doar o săptămână de la înmormântarea celui care i-a fost ca un frate. Petrică Mâțu Stoian a decedat, lăsând un mare gol în sufletul familiei și apropiaților săi. El a murit la 61 de ani, în timp ce se afla în recuperare după covid.
„Credeți-mă că nu îmi vine nici la ora actuală să cred că nu o să mă mai întâlnesc niciodată cu Petre! Nu cred!
Încă o dată, am impresia că sunt în visul ăla urât și aștept să mă trezesc! Oameni buni, noi aproape zilnic vorbeam! Am impresia că totul este încă un vis.
Nu se poate! Petre trebuie să vină, să aștept să vorbesc cu el, să vedem ce mai facem!
Săptămâna viitoare aveam un eveniment împreună, peste vreo lună de zile aproape, în preajma sărbătorilor, nu știu.
M-au sunat oamenii ăia, nu știu ce o să facem!”, a povestit Constantin Enceanu, într-un interviu pentru click.ro.
El a povestit astăzi, în emisiunea lui Cătălin Măruță, că prietenul său i s-a arătat în vis. Artistul a povestit cum încerca să îl ia din coșciugul în care se afla.
Înainte de această întâmplare, cântărețul povestea că nici pe mama lui n-a visat-o, după ce a murit. Abia după 13 ani de la decesul său i s-a arătat în vis. Cât despre moartea lui Petrică Mâțu Stoian, Enceanu spune că încă nu poate să creadă că a murit.
Ce au vorbit ultima dată cei doi
„Nu, nu l-am visat până acum! Nu cred că îl voi visa, nu cred, zic eu! Că nici pe mama mea, la care am ținut foarte mult, nici pe tatăl meu nu am reușit să-i visez.
Pe mama după vreo 13 ani am visat-o prima dată! Dar la Petre nu cred că nu mai este printre noi, încă nu cred!
N-aș fi crezut că, iată!, au trecut două săptămâni, și tot 3-4 ore dorm și mă trezesc și mă iau gândurile. Nu se poate!
Nu îmi vine să cred cum a putut să fie tras… mai zici că și ața, te trage ața, altfel nu îmi explic!
Dar era atât de pornit să se ducă și nu înțeleg ce l-a determinat să fie atât de pornit, în conjunctura în care noi joi seara vorbisem și-i zisesem:
„Da chiar, ce ți-a venit, mânca-ți-aș sufletul?”. „Mă duc, mă duc”. Și ultima dată când m-am despărțit de el, mi-a spus:
„Hai, pa, am ajuns la Craiova, că vreau să mănânc, să mă culc, că mâine plec de dimineață”. Și i-am zis „Dar chiar pleci?”. A răspuns: „Da”. Ce să mai!”, a povestit el.