Deși ar putea părea alarmant faptul că celebrul artsit Constantin Enceanu a ajuns pe masa de operaţie, nu vă speriați. Nu este nimic foarte grav, iar asta poate fi confirmat de informațiile în exclusivitate obținute de redacția Impact. Colegii jurnaliști au aflat, de fapt, ce s-a întâmplat cu îndrăgitul cântăreţ de muzică populară.
Se pare că în ultima vreme celebrul rapasod poular a avut ceva probleme de sănătate. Nu vă speriați, nu este vorba de probleme grave, ci despre o afecțiune la genunchi. Conform informațiilor aflate de redacția Impact, Constantin Enceanu a ajuns pe masa de operaţie, internat fiind la Spitalul de Ortopedie Foișor, din Capitală.
Era deja internat de două zile, iar intervenția chirurgicală a avut loc în cursul zilei de ieri, deși medicii ar fi dorit să-l opereze mai devreme. Dar, cum fusese ziua Sfinților Mihail și Gavril, s-a luat decizia de amâna cu o zi intervenția.
Intervenția a decurs bine, iar medicii spun că îndrăgitul solist Constantin Enceanu va lipsi de pe scenă pentru aproximativ o lună și jumătate. Redacția Impact a aflat și cine a fost medicul care l-a operat pe îndrăgitul artist. Este vorba de același medic care a operat-o pe Elena Merișoreanu.
Deși nu au trecut decât 24 de ore de la intervenția chirurgicală, jurnaliștii Impact au vrut să afle care este acum starea de sănătate a artistului. Din păcate, Constantin Enceanu a refuzat să dea pre multe detalii. Acesta a declarat doar că „Astea sunt lucruri ce țin de intimitatea mea. Important este că mă simt foarte bine”.
Motivele pentru care Constantin Enceanu a ajuns pe masa de operaţie țin de faptul că, într-o carieră cât o viață de om, acesta a stat foarte mult în picioare. De altfel, colega sa de breaslă, Elena Merișoreanu, le declara celor de la Impact că și domnia sa va ajunge să se opereze. Va ajunge să se opereze tot din același motiv, o afecțiune la genunchi:
„Statul în picioare, pe scenă, o viață întreagă și-a pus amprenta și-n cazul lui. Și eu mă voi programa la operație, după Constantin Enceanu. Înainte de prima operație, am vrut să o fac în America.
Acolo am întâlnit un doctor român, care mi-a zis că un medic mai bun ca profesorul Stoica, de la Foișor, nu găsesc. A mers o cunoștință de-a mea în State și a costat-o să-i pună proteză și pentru recuperare 30.000 de euro.
Dl. profesor nu a vrut să-mi ia niciun ban, la operația de la celălat picior, de acum câțiva ani. De la acea intervenție, nu mai simt nicio durere. Totul e foarte bine.”, a declarat artista pentru impact.ro.
Constantin Enceanu și Elena Merișoreanu, după intervenție, vor fi nevoiți să ia o pauză, timp de o lună jumătate. Să sperăm că lucrurile vor evolua în bine pentru amândoi.