Conducătorii clubului Rapid au anunțat ce decizie au luat în privința lui Adrian Mutu, un antrenor foarte contestat de fani după înfrângerea din partida cu CS Universitatea Craiova. Victor Angelescu, unul dintre cei doi acționari ai grupării din Giulești, a transmis că „Briliantul” o să stea pe banca echipei și în sezonul viitor când bugetul va fi zece milioane de euro, iar obiectivul este titlul.
Adrian Mutu rămâne la Rapid, indiferent de ce se va întâmpla în ultimele două etape și de ce loc va ocupa echipa la finalul sezonului. Contestat puternic de fani, după înfrângerea cu CS Universitatea Craiova, „Briliantul” a fost reconfirmat în funcție. Misiunea lui este ca la finalul sezonului viitor, echipa Rapid să câștige titlul. Acționarii l-au asigurat de tot sprijinul lor și i-au transmis că va avea un buget de zece milioane de euro, semnificativ mai mare decât cel de anul sezonul acesta.
„Suntem în discuţii cu mai mulţi jucători, cu 2-3 suntem aproape să semnăm. Şi sperăm noi că cei 5-6 jucători pe care am spus că îi transferăm, să îi aducem de la început, ca să poată face cantonamentul cu Adi Mutu şi cu echipa. Sunt şi jucători români, şi străini.
Vor pleca în jur de 6 jucători în mare, la 2-3 le expiră contractele. Dar cred că este destul de clar cine a avut randament şi cine nu. Clar, Adi Mutu are postul asigurat şi cu el vom aborda sezonul viitor”, a declarat Victor Angelescu.
Rapid a câștigat meciul cu FCSB din acest play-off, dar în două partide cu Farul nu a obținut decât un punct. Trupa lui Adrian Mutu poate să decidă soarta titlului, pentru că în ultimă etapă înfruntă FCSB în deplasare. Până atunci, duminică se vor înfrunta Farul și FCSB, într-un duel care poate decide sorta campionatului.
„Noi nu trebuie să se stricăm sărbătoarea nimănui. Noi avem un obiectiv şi trebuie să batem Craiova. Pentru că dacă batem Craiova suntem pe locul 4. Depinde ce face şi CFR Cluj, pentru că mai avem şanse şi pentru locul trei, dar, oricum, şi locul patru este important, pentru că poate să ducă în cupele europene şi trebuie să ne vedem interesul propriu. Şi normal că vom dori să câştigăm şi cu FCSB.
Cine e mai bun să câştige la Constanţa, dacă e mai bună Farul să câştige şi să ia titlul. Dacă FCSB e mai bună, să câştige, dar noi vom dori să câştigăm cu ei, orice s-ar întâmpla”, a mai afirmat acționarul clubului din Giulești.
Clasamentul play-off-ului Superligii:
1. Farul Constanța – 47 de puncte
2. FCSB – 46 de puncte
3. CFR Cluj – 39 de puncte
4. Universitatea Craiova – 37 de puncte
5. Rapid București – 35 de puncte
6. Sepsi OSK – 26 de puncte
Programul rundei cu numărul 9 din play-off:
Sepsi – CFR Cluj
Farul – FCSB
Rapid – Universitatea Craiova
Programul rundei cu numărul 10 din play-off:
CFR Cluj – Farul
FCSB – Rapid
Universitatea Craiova – Sepsi