06 oct. 2022 | 18:13

Condiția pusă de antreprenori pentru majorarea salariului minim la 3.000 de lei

Politică
Condiția pusă de antreprenori pentru majorarea salariului minim la 3.000 de lei
„Consiliul Naţional al IMM-urilor susţine creşterea salariului minim la 3.000 lei”

Condiția pusă de antreprenori pentru majorarea salariului minim la 3.000 de lei! Antreprenoriatul din România, în principiu, este de acord cu majorarea salariului minim. Dar a fost adusă în discuție condiția pusă de antreprenori. Condiția a fost anunțată de Florin Jianu, președintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

Condiția pusă de antreprenori. Vor mărirea, dar nu acum, mai după iarnă!

Creșterea salariului minim este anunțată cu surle și trâmbițe de PSD, PNL și mai toți politrucii momentului. Dar, că vorbim de antreprenori, cine nu și-ar dori o cheltuială în plus, atât cu salariile, cât și cu impozitele aferente către stat? Ați ghicit, chiar antreprenorii.

Nu că nu ar fi de acord cu majorarea, nu, nicidecum. Doar că se se facă mai după iarnă, așa, ca să mai poată acumula ceva bani la buget, pentru a putea susține aceste noi cheltuieli. Afirmația, făcută mult mai elegant, a fost a președintelui Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijloci, Florin Jianu:

„Ca să fie foarte clar pentru toată lumea, Consiliul Naţional al IMM-urilor susţine creşterea salariului minim la 3.000 lei. Ca să nu mai existe discuţii în acest sens.

(..) Dar cu câteva condiţii, legate intrinsec de ce se întâmplă cu energia şi cu costurile, pentru că dacă vor fi mari costurile nu ştiu cine va mai putea creşte salariile după o iarnă extrem de grea.

Am venit cu propunerea ca, poate majorarea salariului minim să nu aibă loc de la 1 ianuarie, ci să ieşim din iarnă şi să-l creştem după lunile de iarnă şi să ne asumăm cu toţii, după, această creştere”, a declarat reprezentantul IMM-urilor.

„Mărire de salarii, mărire de salarii, dar să o știm și noi!”

Parafrazându-l pe I.L.Caragiale, cam așa s-ar putea reduce această condiție pusă de domnul Florin Jianu. Din poziția domniei sale, condiția este una justificată, ținând cont de cheltuieli. Dar Florin Jianu uită un aspect extrem de important.

Fără salariați mulțumiți, și cu salarii cât de cât decente, orice afacere ar întreprinde IMM-urile din România nu ar mai conta. Fără salariați care să le aducă profituri, IMM-uri ar închide prăvăliile. Așa că, această condiție ca de la 1 ianuarie să se producă majorarea, etic și social vorbind, nu se justifică indiferent din ce parte ai privi lucrurile.

Nu contestă nimeni că prețurile la energie, carburanți, materii prime au crescut, dar la fel și costul vieții. Și cum iarna bate la ușă, iar facturile angajaților din IMM-uri au crescut la toate serviciile, acești 3.000 de lei brut înseamnă ceva. Nu mult, doar 250 de lei în plus, la salariul net, dar contează.

Parteneri
De ce a murit Ilina Pârvu de la Visuri la Cheie
Redactia.ro
Zodiile care își schimbă destinul după Sfântul Ion 2025! Viața lor înflorește după ani de chin
Click.ro
O femeie, fost ofițer de penitenciar, a fost condamnată la 15 luni de închisoare, după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
Unica.ro
Mircea Badea, un amănunt neobservat de nimeni. Care e problema cu bolidul lui David Popovici
EVZ.ro
Cât de mult a schimbat-o divorțul pe Karmen Minune. La ce concluzie a ajuns artista după separarea de tatăl fetiței sale
Spynews
Șoc pentru Călin Georgescu. A venit anunțul de retragere: Pur și simplu, amenință cu moartea
Capital.ro
Toată lumea vorbește acum despre Sebastian Stan, iar detalii dureroase au ieșit la iveală. Ce s-a întâmplat în Constanța, în copilăria lui. Cine e, de fapt, mama lui
Avantaje
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR! Guvernul, OBLIGAT să le MĂREASCĂ
Mediaflux
Ce declarație de dragoste i-a făcut Daniel Niculae Cristinei Ich! Și-a exprimat sentimentele public pentru prima dată | FOTO
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Ce a putut să pătească Ramona Olaru, pe aeroport, în SUA. Vedeta a fost verificată la sânge de autorități
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro