28 dec. 2020 | 17:20

Condimentele care te salvează de boli. Trebuie să le consumi neapărat de sărbători

Utile
Condimentele care te salvează de boli. Trebuie să le consumi neapărat de sărbători
Ce condimente de salvează de boli?

Nu mulți știu, dar până și condimentele pe care le alegi sunt extrem de importante, nu doar ingredientele și preparatul în sine. La ce condimente trebuie să fii atent și care sunt acelea care te salvează de boli? Unele trebuie consumate de toată lumea.

Condimentele perfecte care te salvează de boli

Deși mulți au impresia că alegrea ingredientelor și modul de preparare al unui fel de mâncare sunt cele mai importante, la acestea se adaugă și condimentele. Unele din ele ajută la digestie și accelerează metabolismul în perioada sărbătorilor. Mesele românilor au la bază multă carne, multe grăsimi și condimente, mai cu seamă în perioada sărbătorilor. Specialiștii recomandă tuturor să nu exagereze cu mâncatul, ci să se înfrupte cu moderație din ele pe parcursul întregii zile.

E indicat ca oamenii să evite dezechilibrele alimentare. Cei care au ținut post până acum trebuie să fie cu atât mai atenți la ce, cum și cât consumă. „Bolnavii de gută nu au voie să mănânce carne roşie”, avertizează nutriţionistul Cristina Alexandrescu. „Gelatina din tobă e obţinută prin fierbere, e o bună sursă de proteine, nu îngraşă şi nu se digeră foarte greu”, explică nutriţionisul Corina Zugravu, potrivit doctorulzilei.ro.

Recomandarea specialiștilor este ca românii să consume ardei iute, pentru că arde caloriile și crește metabolismul. „Organismul arde mai mult caloriile datorită ardeiului iute”, explică nutriţionistul Mihaela Bilic. De asemenea, mărarul și ghimbirul sunt bune pentru a „drege” stomacul. Pentru acest lucru mai poate fi folosit cărbunele vegetal, suplimente cu fenicul sau mușețel, care este un antiinflamator foarte bun.

Digestive

  • Pentru problemele de digestie, sunt recomandate suplimentele cu ghimbir şi acidofilus pudră. Ghimbirul este antiflatulent, stimulează secreţia biliară şi pancreatică. Pudra cu acidofilus susţine şi reface flora de la nivelul stomacului.
  • Mai puteţi folosi cărbune vegetal, suplimente cu fenicul, cu muşeţel ori cu mărar. Cărbunele vegetal are efect antibalonare, suplimentele cu fenicul inhibă procesul fermentaţiei, iar muşeţelul este un foarte bun antiinflamator.
  • Mărarul este şi el folosit din timpuri vechi pentru aparatul digestiv. O plimbare lungă topeşte şi ea caloriile. (Sursa: doctorulzilei.ro)
Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Deținuții vor lucra pe viitoarele şantiere de autostrăzi şi drumuri expres. Vor primi bani, iar pedeapsa li se va reduce
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Viscol pe 26 și 27 decembrie. Harta cu zonele îngropate de zăpadă
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
AVERTISMENTUL lui DONALD TRUMP! AMENINȚĂ că va prelua CONTROLUL
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum arată mama lui Marcel de la Insula Iubirii. Cum a surprins-o fosta ispită masculină chiar în aeroport înainte de căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro