La Românii au talent 3 mai 2024 s-a prezentat Bianca Isabela Salerno (28 de ani), din Roman, dar care trăiește în Germania. Tânăra are o poveste de viață emoționantă.
„Când m-am mutat în Germania, aveam 20 de ani. M-am mutat acolo ca să îmi găsesc un drum. După ce am terminat liceul, nu-mi permiteam să merg la facultate și atunci am zis că încerc cu Germania. Tata era acasă, dar relația noastră era destul de rece și mama era deja plecată, pentru că ea a decis, acum mult timp în urmă, să plece pur și simplu. Am trăit o perioadă cu tata, o perioadă cu mama (…). Toată tristețea și durerea am încercat să le exteriorizez prin scris și așa am descoperit și pasiunea pentru poezie”, a spus Bianca Isabela Salerno.
Ajunsă pe scenă, Bianca a spus o poezie scrisă chiar de ea:
„Pleci de la munca de care oricum te-ai săturat / Ajungi acasă, deschizi televizorul și îți cauți fericirea în canalul preferat / Râzi, te distrezi, dansezi, mai ceri o bere / Dar acum showul s-a terminat / Deodată simți un gol, un gol ce te doboară, dar nu-i nimic, nu-ți faci griji că golul ăsta îl simți în fiecare seară / Te ridici, zâmbești, totul e bine în timp ce răsufli ușurat că soția sau copilul nu au observat / Dar golul așa nu se va umple niciodată / Golul îți va goli ființa toată de puțina lumina care a mai rămas / Ți-a spus că fericirea e în case, ți-au spus apoi că e în mașină ori în femeia frumoasă sau masa de bucate plină / Dar fericirea de tine s-a ascuns, iar ei acum nu au răspuns / Și te întorci în casa în care îți verși lacrimi amare, dar le înghiți apoi / De teamă că cineva bagă de seamă”.
Versurile profunde ale Biancăi au atins inimile publicului, mulți dintre ei având lacrimi pe obraz. Nici jurații nu au rămas impasibili, ci au fost vizibili impresionați de interpretarea concurentei.
La final, Dragoș Bucur a spus că este temă care îi roade pe majoritatea în ziua de azi. Aproape toți oamenii din jurul meu ajung la ceea ce spui tu în această poezie. Da, cred că societatea este într-o direcție greșită, cred că suntem păcăliți de tot ce e în jurul nostru (…).
Bianca Isabela Salerno a primit 3 de DA, Andi Moisescu fiind singurul care i-a dat NU.