Conchita de România s-a îndrăgostit. Cine este milionarul pe care l-a cucerit

de: Năstase Mirabela
20 07. 2021

Conchita de România este una dintre cele mai controversate personaje de la noi. Este vorba despre Dudu, zis și Conchita de România, care a vorbit deschis despre orientarea sexuală pe care și-a asumat-o în fața tuturor, dar și despre bărbatul cu care trăiește o poveste de dragoste de 7 luni.

Conchita de România s-a îndrăgostit

Dudu a spus pentru cancan.ro, că, pentru el, cel mai apropiat om este tatăl lui, care l-a înțeles mereu și l-a încurajat să devină cea mai bună versiune a sa.

Conchita de România a mai spus că a fost destul de greu ca oamenii să înțeleagă că el așa vrea să trăiască și să fie fericit.

„Pentru mine a fost foarte greu, dar ce este greu mă determină să lupt și mai mult, să le arăt oamenilor tot ce sunt eu, tot ce fac, tot ce simt. Am lăsat totul deoparte și am ales să mă expun așa cum sunt. Sunt fericit, am o imagine frumoasă, iar odată cu asumarea, mulți oameni au început să mă iubească și să mă susțină. Mi-a fost greu, dar am ajuns unde mi-am dorit.

Familia mea a acceptat mai greu (orientarea sexuală, n.r.), dar acum mă iubesc toți așa cum sunt, mai ales părinții mei. Mama a fost puțin mai dificilă, ea a digerat mai greu situația…

Acum mă iubește enorm și mă susține în tot ce fac. Tatăl meu este cel mai apropiat de mine, m-a susținut mereu, e icoana mea. Tata m-a acceptat de prima dată.

Norocul meu a fost că provin dintr-o familie cu o situație financiară foarte bună, mereu am avut lux și opulență din partea familiei. Am plecat la București din dorința de a ajunge cât mai sus. Vă spun din suflet că tata m-a susținut în orice. Fără el nu aș putea trăi”, a povestit Conchita de România, pentru cancan.ro.

”Îl iubesc enorm”

„În prezent, am o relație minunată cu familia mea, una chiar foarte strânsă. Mai am o prietenă foarte bună care este parte din familia mea și este singura femeie casre a fost alături de mine, care m-a susținut mereu. Familia mea este totul pentru mine.

Mama îmi este și ea aproape, dar tata este cel mai valoros om din viața mea. Alina este unica mea prietenă, nu fac nimic fără ea, nu plec nicăieri fără ea”, a mai spus Conchita.

Conchita de România a mai zis și că se iubește cu un milionar arab și că încearcă să se împartă între România și Dubai.

„De 7 luni sunt cu un băiat arab, îl iubesc enorm. În ultima vreme am ales să stau mai mult în Dubai, cu el, să ne cunoaștem mai bine. Urmează să ne mutăm împreună și cel mai mare vis al meu este să rămân alături de el.

Și eu îl iubesc foarte mult. Pe plan profesional consider că a venit timpul să îmi arăt talentul și în altă țară și, cu ajutorul bunului Dumnezeu, să ajung și mai sus decât sunt astăzi. Iubitul meu este un bărbat minunat, atent, grijuliu, milionar.

Eu mereu am fost sincer și am declarat că nu pot avea o relație cu un bărbat care nu are o situație financiară bună”, a mai spus Conchita pentru sursa citată.