O comoară veche de 2.500 de ani a fost descoperită accidental. Comoara datează din Epoca Bronzului și conține aproximativ 50 de obiecte.
O întâmplare face ca un bărbat care prospecta o pădure din Suedia să descopere o comoară veche de aproape 2.500 de ani, în care s-au găsit coliere, brățări și broșe, scrie BBC.
Comoara a fost găsită lângă niște pietre și este o raritate. Triburile antice lăsau astfel de ofrande în râuri și mlaștini.
„Am crezut iniţial că poate fi o lampă, dar când am privit mai atent am văzut că erau mai multe bijuterii vechi”, a declarat cartograful Thomas Karlsson.
Obiectele au fost datate 750 – 500 î.e.n. Bijuteriile sunt foarte bine păstrate, potrivit profesorului Johan Ling, lector la Universitate Göteborg.
Pădurea se află în apropierea orașului Alingsas, iar potrivit legilor din Suedia, antichitățile intră automat în proprietatea statului.
„Este distractiv să fii parte din explorarea istoriei. Cunoaştem atât de puţine despre acea eră, pentru că nu există surse scrise”, a mai spus el.
„Cele mai multe dintre obiecte pot fi legate de o femeie sau femei de rang înalt”, a mai spus profesorul.
Printre obiecte se află și o vergea de obicei folosită pentru a mâna caii. Acum, echipa de arheologi din Suedia.