Șoferii vitezomani vor trebui să fie atenți de acum încolo, deoarece vor primi amenzi usturătoare. Care sunt modificările și ce sancțiuni vor trebui să plătească aceștia, află în rândurile de mai jos.
În România, viteza legală cu care poate circula un autoturism este de 50 km/h în localități, în afara acestora poate circula cu 90 km/h, adică pe drumuri naționale, pe drumurile național-europene viteza legală este de 100 km/h, iar pe autostrăzi 130 km/h.
Depășirea vitezele legale se pedepsește în țara noastră cu amendă de până la 600 de euro. De asemenea, dacă primiți amenda maximă veți rămâne și fără permis. Odată cu amenzile veți obține și puncte.
În cazuri în care obțineți 15 puncte de penalizare în 6 luni, permisul de conducere va fi reținut pentru 30 de zile. Totodată, punctele de penalizare se șterg la 6 luni din momentul în care le-ați primit. Iată ce sancțiuni riscați în funcție de cu cât depășiți viteza legală:
Pe data de 20 august 2022 a intrat în vigoare Legea nr. 241 din 20 iulie 2022 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, care prevede noile valori ale amenzilor pentru lipsa rovinietei, notează ZF.
Iată ce amenzi riscați pentru lipsa rovinietei, în funcție de ce autoturism conduceți:
Citește și: Noul marcaj rutier care îi va pune în încurcătură pe şoferi. La ce trebuie să fie atenţi