Noul Cod rutier 2021 aduce modificări, mai ales atunci când ne deplasăm în trafic cu mașina personală. Punctul de pensii a fost înghețat la început de an. Dar asta nu înseamnă că nu vom scoate bani din buzunar dacă nu suntem atenți în trafic.
În perioadele de toamnă, și mai ales iarna, este inevitabil să nu ne trezim cu autoturismul plin de noroi, mâzgă și alte cele. Se spune în popor că așa cum îți îngrijești mașina, așa-ți îngrijești și casa.
Este imposibil să nu fi văzut, măcar odată mașini foarte murdare. De multe ori nici numărul de înmatriculare nu se mai distinge. În caz că nu știați, noul cod rutier 2021, menține penalizările în acest caz. Este vorba de OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care spune:
”Constituie contravenție conducerea unui vehicul ale cărui plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheață sau zăpadă de natură a împiedica identificarea numărului de înmatriculare sau de înregistrare.”, se spune în OUG.
Conform noului cod rutier 2021, amenzile nu sunt de ici de colo. Astfel că puteți primi o amendă prevăzută in clasa I de sancţiuni, de la 2 la 3 puncte-amendă, respectiv de la 140 lei – 210 lei. Așa că mare grijă, înainte de a pleca la drum, este bine să vă curățați mașina, sau să o duceți la o spălătorie auto.
Era prevăzută mărirea salariului minim brut pe ecnomie, și astfel și punctul de amendă. Cu toate astea autoritățile au decis înghețarea amenzilor prevăzute în noul cod rutier 2021. Cu alte cuvinte punctul de amendă rămâne la valoarea anului trecut, 2020, fără a se opera vreo majorare. Odată consultat noul cod rutier 2021, vom descoperi care sunt categoriile de amenzi, rămase neschimbate, după cum urmează:
Alte modificări pentru 2021, sunt obligativitatea folosirii sistemelor de hands-free când suntem în trafic și vrem să vorbim la telefon, dar și să aveți asupra voastră contractului sau poliței de asigurare în format electronic (pe telefon sau tabletă) sau chiar prin verificarea direct în baza de date gestionată de autorități.