Se pare că România trece printr-o perioadă, cel puțin ciudată, din punct de vedere meteorologic. ANM a emis o avertizare de tip nowcasting de Cod Roșu în anumite regiuni din țară, astăzi, 22 iulie 2020.
Dacă, în primă fază, în această dimineață ANM emisese o avertizare de Cod Portocaliu pentru Județul Caraş-Severin, în localitățile Mehadia, Teregova, Cornereva, Bozovici, Prigor, Luncavița, Iablanița, Cornea, Domașnea, Lăpușnicel, Mehadica, pentru intervalul orar 18:15- 19:00, anunțând averse ce vor cumula 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelie, grindină, lucrurile s-au schimbat dramatic.
În jurul orei 18:30 ANM a revenit și a emis o nouă avertizare de Cod Roșu pentru același judeș, Caraș-Severin, spunând că se aşteaptă ca în zonă să apară cantităţi de precipitaţii ce pot depăşi 50 de litri pe metru pătrat, după ce în ultimele 3 ore a plouat torețial.
Pentru zona respectivă autoritățile au emis și o avertizare de tip Ro-Alert, pentru localităţile Berzovia, Măureni, Doclin, Ramna, Vermeş, din judeţul Caraş-Severin, iar cei de la ISU Caraş-Severin a anunţat că a fost transmis mesaj RO-Alert în toate localităţile vizate, astfel încât populaţie să se ferească.
”Se vor semnala averse ce vor cumula 45-50 l/mp. În zona avertizată, în ultimele 3 ore, s-au cumulat 50-60 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelie, grindină”, a transmis ANM.
Cantitățile mari de apă ar putea produce pagube materiale în zona respectivă, de aceea s-a decis să se transmită către populație mesajul de tip RO-Alert, iar autoritățile spun că sunt în stare de alertă pentru a putea intervenii rapid, în cazul în care s-ar produce și viituri pe traseele râurilor din județ, din dreptul localităților incluse în avertizarea emisă de ANM.