Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare imediată de ploi torențiale, vijelii și grindină pentru mai multe județe din România. Codul portocaliu este valabil până la ora 19:40. Potrivit ANM, se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină.
Update 22 mai, ora 22.49. Noi zone din România au intrat sub incidența codului portocaliu de vijelii, ploi torențiale și grindină. Este vorba despre județul Teleorman: Beciu, Călmățuiu, Ciuperceni, Crângeni, Crângu, Dracea, Lița, Lunca, Plopii-Slăvitești, Putineiu, Salcia, Seaca, Segarcea-Vale, Slobozia Mândra, Traian, Turnu Magurele, Uda-Clocociov, precum și județul Arad: Curtici, Dorobanți, Iratoșu, Macea, Pecica, Peregu Mare, Șofronea.
Zonele vizate de codul portocaliu emis de Administrația Națională de Meteorologie sunt județul Braşov: Recea, Voila, Lisa, Beclean, Sâmbăta de Sus, unde se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină.
De asemenea, sub alerta ANM sunt județele Caraş-Severin: Constantin Daicoviciu, Păltiniș, Fârliug, Târnova, Sacu, Copăcele, Brebu, Zorlențu Mare; Timiş: Gavojdia, Victor Vlad Delamarina, Criciova, Știuca; Hunedoara: Beriu, Romos, Orăștioara de Sus, Boșorod, Mărtinești.
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa va fi activ și pe teritoriul țării noastre până vineri după-amiaza, în jumătatea de vest a României, au transmis meteorologii.
„Am prelungit avertizarea meteorologică de cod galben. Până mâine dimineață, la ora 10:00, vizează jumătatea vestică a țării, acolo unde fenomenele de instabilitate meteorologică accentuată vor continua și vor fi caracterizate prin averse torențiale, intensificări ale vântului, izolat căderi de grindină, iar pe intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot depăși 25-35 l/mp, izolat peste 40-50 l/mp.
Fenomene de instabilitate vor fi de interes până sâmbătă, pentru că în partea de vest, sud-vest a țării, și mâine, și vineri, vom consemna în continuare averse torențiale însoțite de descărcări electrice și condiții de grindină.
Vestea bună, din punct de vedere termic, rămânem pe un fond de vreme caldă, mai ales în partea de sud-est și est a țării, următoarele zile, și la acest sfârșit de săptămână, cu 30 de grade Celsius, în timp ce în zonele unde ploile vor fi prezente, temperaturile se vor apropia de pragul de vară, 24…25° C”, a declarat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, la Antena 3 CNN.