Cod galben de furtuni, grindină și vijelii. Ce regiuni vor fi afectate până joi

Cod galben de furtuni, grindină și vijelii. Ce regiuni vor fi afectate până joi
Cod galben de furtuni, grindină și vijelii. Ce regiuni vor fi afectate până joi

Vremea rea a făcut ravagii în mai multe localități, răurile s-au umflat, zeci de gospodării au fost inundate, iar culturile multora sunt acum distruse. Specialiștii de la ANM au transmis că instabilitatea atmosferică se prelungește până joi, la ora 10:00, pentru unele regiuni.

Cod galben de furtuni, grindină și vijelii. Regiunile afectate

Meteorologii au emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă de miercuri de la ora 12:00, până joi la ora 10:00, pentru Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, local în Muntenia și Moldova. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și pe arii restrânse 40-60 l/mp. De asemenea, a intrat în vigoare o informare meteo de instabilitate atmosferică, începând de miercuri dimineață, care expiră vineri, la ora 23:00.

„În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, local în Muntenia și Moldova, precum și în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și pe arii restrânse 40-60 l/mp”, anunță specialiștii meteo.

Cod galben de furtuni, grindină și vijelii. Ce regiuni vor fi afectate până joi
Harghita, sub ape

„În intervalul menționat (10 iunie, ora 12:00 – 11 iuni, ora 10:00) vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a țării. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-35 l/mp”, se arată în informarea meteorologică.

Viituri puternice, zeci de gospodării inundate

  • „Dintr-un cer senin, într-o jumătate de oră, s-a făcut 90l/mp”, a spus un localinic.

O ploaie de o oră și jumătate a lăsat dezastru în localitatea Căpâlnița din județul Harghita. Un râu a ieșit din matcă și apele și-au croit drum prin sat și au intrat în gospodăriile oamenilor. În jur de 30% din comună a fost afectată. Zeci de pompieri s-au mobilizat pentru a scoate apa din casele oamenilor și ca să elibereze șoselele.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI