Clipele îngrozitoare prin care trece mama copilului ucis de câinele familiei. „Nu îmi explic de ce Dumnezeu mi-a luat copilașul”

Clipele îngrozitoare prin care trece mama copilului ucis de câinele familiei. „Nu îmi explic de ce Dumnezeu mi-a luat copilașul”
Mama copilului care a fost sfâșiat de câinele familii este în stare de șoc sursă foto:Observatornews.ro

Doi părinți trec prin clipe grele, după ce câinele care trebuia să-i protejeze de hoți le-a ucis copilul. Cu toate că a fost blând până acum, spun cei doi soți, a sărit la copilul lor de doar 6 ani. Din păcate, micuțul a suferit leziuni incompatibile cu viața.

Mama copilului este sfâșiată de durere

Cea mai mare durere prin care trece un părinte este atunci când își pierde copilul. Tragedia a avut loc în localitatea Conțești din județul Dâmbovița. Copilul se juca în curtea casei, moment în care a fost atacat. Acesta se afla într-o curte separată, din spatele casei, acolo unde se aflau și patru câini ciobănești. Unul dintre ei s-a repezit la cel mic și l-a apucat de gât.

Nu îmi explic de ce Dumnezeu mi-a luat copilaşul. Au venit hoţii peste noi de mai multe ori şi acum câinii au stat în permanenţă deschişi. Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii, a spus Raluca Bâzganu, mama copilului.

Tatăl celui mic a observat că lipsește prea mult timp, așa că s-a dus să vadă ce s-a întâmplat. Șocat, a sunat după ajutoare, iar în scurt timp au venit medicii. Din păcate, nu au mai putut să-i salveze viața. Copilul avea mai multe răni pe tot corpul, însă cea de la nivelul gâtului i-a fost fatală.

Sunt îngrozită de ce s-a întâmplat. Noi iubim animalele. Avem inclusiv în casă. Erau doar mari, dar nu s-a întâmplat până acum niciodată nimic. Copilul în permanenţă a fost supravegheat, însă astăzi pur şi simplu aşa s-a întâmplat, a adăugat aceasta, potrivit observatornews.ro.

Copil de 6 ani din Constanța, ucis de câini

O tragedie asemănătoarea a avut loc în județul Constanța, acolo unde un copil tot de 6 ani a fost ucis de câini lângă casă. Cel mic se întorcea de la școală, când animalele s-au năpustit asupra lui. De la școală venea cu fratele său mai mare, care a intrat în casă. Copilul de șase ani a vrut să meargă la toaletă, care se afla în spatele curții, moment în care a fost atacat.

Soţia când a auzit câinii a trimis băiatul cel mare să vadă ce se întâmplă şi a venit băiatul cel mare şi a zis mami fugi repede că câinii îl trag pe Marius înspre stradă, e plin de sânge, a spus tatăl copilului. 

Părinții au sunat la 112, iar mai multe ambulanțe au ajuns la fața locului. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, chiar dacă s-au chinuit mai bine de o oră și jumătate să îi readucă pulsul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI