Ultimii aproape trei ani, ca urmare a pandemiei, și criza din Ucraina se resimte pe toate palierele în Europa. Cea mai recentă analiză a nivelurilor de preț pentru bunurile și serviciile de consum din Uniunea Europeană (UE), arată o creștere expinențială a prețurilor la bunurile de consum. Analiza s-a concentrat pe indicii nivelului prețurilor. Indicele este un mecanism care oferă o comparație a nivelurilor de preț ale țărilor în raport cu media UE. Indicii sunt calculați folosind paritățile puterii de cumpărare, la nivelul fiecărui stat analizat.
Recentul raport publicat arată care sunt procentele de creștere a prețurilor la bunurile de consum la nivel european. Rezultatele se bazează pe anchete privind prețurile care acoperă peste 2 000 de bunuri și servicii de consum.
Analizele au fost realizate în 37 de țări europene participante la programul Eurostat-OCDE privind paritățile puterii de cumpărare. Grupul de țări participante include cele 27 de state membre ale UE, trei țări AELS, Islanda, Norvegia și Elveția, Regatul Unit, cinci țări candidate, Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia și Turcia, și o țară potențial candidată, Bosnia și Herțegovina.
În 2020, cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru bunurile și serviciile de consum a fost observat în Danemarca. Procentul înregistrat atunci era de 40% peste media UE, iar cel mai scăzut în Bulgaria, cu 45% sub medie.
În 2020, Danemarca a fost cel mai scump stat membru al UE pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, iar Bulgaria a fost cel mai puțin scump pentru băuturi alcoolice și tutun și încălțăminte.
Ca și în anii trcuți, analiza a luat în considerare prețurile la produse alimentare și băuturi nealcoolice, băuturi alcoolice și tutun, îmbrăcăminte și încălțăminte. Conform Eurostat, aceste patru grupuri reprezintă în medie 19%, 5%, 3% și, respectiv, 1% din cheltuielile gospodăriilor.
Dintre statele membre ale UE, Luxemburgul are cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru bunurile de consum, în timp ce Danemarca este cel mai scump pentru îmbrăcăminte și încălțăminte.
Irlanda are cel mai ridicat indice al nivelului prețurilor. Mai ales pentru băuturile alcoolice și tutun. Dintre toate țările, Elveția are cel mai ridicat nivel de preț pentru alimente și băuturi nealcoolice.
Datele arată că Norvegia are , la fel prețurile mari pentru băuturi alcoolice și tutun. Danemarca, din nou, spuene Eurostat, are cele mai ridicate niveluri de preț pentru îmbrăcăminte și pentru încălțăminte.
Macedonia de Nord prezintă cel mai scăzut nivel al prețurilor dintre toate cele 37 de țări pentru alimente și băuturi nealcoolice, precum și pentru băuturi alcoolice și tutun. Turcia este cea mai puțin costisitoare dintre țările participante pentru îmbrăcăminte și pentru încălțăminte.
Dintre statele membre ale UE, România este cea mai ieftină țară pentru alimente și băuturi nealcoolice. Cu toate astea, indiferent de ce spune analiza, România a resimțit o creștere a prețurilor pentru bunurile de consum în acești ultimi doi ani. Motivul este și creșterea ratei de inflație. În aprilie crescuse la 11,7%, față de la 9,6%, cât era în luna martie, spune Eurostat.
Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Bulgaria este cea mai puțin costisitoare țară pentru băuturi alcoolice și tutun, precum și pentru încălțăminte, în timp ce Ungaria are cel mai mic nivel de preț pentru îmbrăcăminte.
Cea mai mare dispersie a prețurilor se înregistrează în cazul băuturilor alcoolice și al tutunului. Acest lucru se datorează în principal diferențelor mari de impozitare a acestor produse în cele 37 de țări.
O dispersie mult mai mică este observată în cazul prețurilor la îmbrăcăminte și încălțăminte. Dispersia prețurilor este, în mod natural, cea mai mare în cadrul grupului de 37 de țări, care include atât țările AELS cu prețuri ridicate, cât și țările candidate cu prețuri, în mare parte, scăzute.
Aceste grupuri reprezintă în medie 4%, 2%, 1% și, respectiv, 1% din cheltuielile de consum final ale gospodăriilor. Dispersia prețurilor variază în mod semnificativ între aceste patru grupe de produse. Creșterile au fost mai pronunțate în cazul energiei electrice, al gazului și al altor combustibili.
Aici, Danemarca este cea mai scumpă și Turcia cea mai ieftină dintre toate cele 37 de țări participante. Cel mai mic nivel de preț pentru această categorie din UE este raportat pentru Ungaria.
Pentru celelalte trei grupe prezentate, dispersia prețurilor este mult mai redusă, în special pentru electronicele de consum. Dintre statele membre ale UE, Luxemburg prezintă cele mai ridicate niveluri de preț pentru mobilier și articole de mobilier, iar Bulgaria cel mai scăzut.
Pentru electrocasnice, Malta este cea mai scumpă țară dintre statele membre ale UE, în timp ce Țările de Jos au cel mai mare indice pentru electronicele de consum. Dintre toate cele 37 de țări, Luxemburgul este, din nou, cel mai scump pentru mobilier și articole de mobilier, iar Malta pentru electrocasnice.
Islanda are cel mai ridicat inde al nivelului prețurilor pentru electronicele de consum. Cele mai mici prețuri pentru electrocasnice și electronice de consum sunt raportate în Polonia.
Aceste grupuri reprezintă, în medie, 3%, 2%, 3% și, respectiv, 6% din cheltuielile de consum final ale gospodăriilor. În ceea ce privește serviciile de transport, Islanda prezintă cel mai ridicat indice dintre toate țările. Suedia raportează cele mai ridicate prețuri dintre statele membre ale UE.
Cel mai mic nivel de preț dintre toate țările se observă în Macedonia de Nord, în timp ce Bulgaria este cel mai puțin costisitor stat membru al UE în această categorie. Dintre toate cele 37 de țări, cel mai ridicat nivel de preț pentru comunicații se regăsește în Norvegia, iar cel mai scăzut în România.
În cele din urmă, Elveția se evidențiază cu cele mai scumpe restaurante și hoteluri, în timp ce cele mai mici prețuri pentru aceste servicii se observă în Turcia. În rândul statelor membre ale UE, aceste poziții sunt ocupate de Danemarca și, respectiv, Bulgaria.