Clădirea aflată pe bancnota de 500 de lei. Puțini își dau seama ce se vede pe hârtie
Ce clădire se află pe bancnota de 500 de lei, bancnota cu cea mai mare valoare din România. Puțini își dau seama ce anume se observă pe hârtie. Dacă pe fața ei se poate vedea chipul lui Mihai Eminescu, trebuie să știi că și simbolurile de pe verso au legătură cu Luceafărul poeziei românești.
Ce clădire apare pe bancnota de 500 de lei
Bancnota de 500 de lei este cea mai valoroasă bancnotă în circulație. Pe partea frontală apare chipul marelui poet Mihai Eminescu, însă puțini știu ce reprezintă alte cele trei simboluri de pe spatele bancnotei, care au legătură cu viața poetului.
Mai exact, este vorba despre o pagină din ziarul Timpul, în care Mihai Eminescu publica în timpul vieții, teiul, aflat în parcul Copou din Iași, iar în prim-plan apare o clădire pe care locuitorii acestui oraș o pot recunoaște fără probleme, însă românilor din alte localități ar putea ca aceasta să nu le spună mai nimic.
Clădirea care se află pe bancnota de 500 de lei este Biblioteca Centrală din Iași, mai exact, cea mai veche bibliotecă universitară din România. Ea a fost denumită după numele poetului, „Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, și este considerată a fi una dintre clădirile-simbol ale orașului Iași, alături de Palatul Culturii.
Această clădire a fost concepută între anii 1930 și 1934, iar la început a fost un sediu al Fundației Universitare „Regele Ferdinand I” și al bibliotecii aceteia. Însă după ce puterea a fost preluată de comuniști, clădirea a fost naționalizată și s-a decis ca acolo să fie sediul bibliotecii Universității din Iași.
Despre Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași
De menționat este că Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” este una dintre cele mai importante din țară, datorită vechimii materialelor pe care le are, iar unele dintre ele datează de la 1640.
De-a lungul timpului, instituția a strâns aproape 2,5 milioane de unități bibliografice, având în arhivă inclusiv manuscrise rare, care poartă semnătura marelui poet, dar și ale altor personalități culturale importante ale României, precum Titu Maiorescu sau B.P. Hașdeu. În 2015, clădirea a fost declarată monument istoric.
Clădirea din Iași a fost construită în stil neoclasic, iar fațada sa este realizată din piatră masivă. La etaj se află un balcon cu coloane ionice. Proiectul inițial prevedea ca între coloane să fie amplasate statuile lui: Dragoș Vodă și Alexandru cel Bun, Mihai Viteazul și Regele Ferdinand, Vasile Lupu și Dimitrie Cantemir, Ștefan cel Mare și Carol I, dar pentru că au existat îndoieli cu privire la rezistența coloanelor, până la urmă s-a decis ca statuile să fie așezate în parcul de lângă clădire.