Cine va trebui să plătească taxa auto și în ce condiții. Sindicalist: ”Este un haos total” (exclusiv)
Vești proaste pentru șoferi! Cine va fi nevoit să plătească taxa auto și care sunt condițiile aduse recent în prim-plan de către autorități? Iată declarațiile unui sindicalist! Ce spune acesta?
Taxă auto și condiții
România se pregătește pentru o nouă taxă auto după ce cu ani în urmă șoferii erau prezenți la cozi uriașe pentru a-și lua banii înapoi pe care i-au dat pe taxa de mediu. Amintim că în acea vreme oficialii le-au înapoiat sumele oamenilor.
Între timp, pe carosabil au ajuns o mulțime de mașini vechi, multe dintre ele cu probleme care pot pune în pericol situația celor care circulă cu ele și a celorlalți participanți în trafic. Oficialii discută introducerea unei noi taxe auto, timp în care conducătorii se împart în două categorii și explică viziunea lor asupra noilor variante pe marginea cărora se dezbate intens în spațiul public.
Din ce în ce mai multe mașini vechi pe șosele
Subliniem că în acest moment sunt doar discuții, dar nimeni nu știe exact sub ce formă va fi noua taxă auto care ar putea intra în vigoare. Majoritatea statelor din UE încurajează și se implică în trecerea transportului clasic către un transport alternativ.
În România, însă, lucrurile nu stau deloc bine în acest sens. Cifrele arată că la noi în țară circulă o mulțime de mașini vechi care au fost cumpărate direct din străinătate, românii fiind cunoscuți pentru alegerea lor de a achiziționa vehicule la mâna a doua.
Declarații președinte COTAR
„Deocamdată nu am văzut niciun draft de proiect, nu ne-a chemat nimeni la discuții. Această taxă auto se va reintroduce cu siguranță, înțeleg că ar fi două variante. Una prin prețul carburanților, alta prin Taxe și Impozite. Carburanții și așa au o grămadă de accize, fel de fel.
Nu cred că este cazul să mai umflăm prețul la carburant cu această taxă auto. Dacă va fi o taxă modică, corectă, pentru vechimea mașinii, pentru noxele pe care le scoate, noi suntem de acord. RAR-ul are la acest moment toată aparatura necesară pentru a vedea cum stă o mașină la capitolul noxe, spre exemplu.
Peste tot în Europa este această taxă și dacă va fi așa, corectă, nu cred că ai cum să te opui. Dacă vrem să nu mai avem o Românie care să fie cimitirul rablelor din Europa este necesară o asemenea taxă. Mai bine facem o taxă anuală la Administrația Financiară.
O astfel de taxă nu ar fi deloc bine venită, după ce am cumpărat toate vechiturile din Europa ce să facem acum? Să băgam iar taxa auto, unii și-au schimbat parcul auto, și-au epuizat tot parcul second hand și noi punem acum taxă? Nu știu, este un haos total”, a declarat, pentru Impact.ro, Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (Sursa: impact.ro)