Cine va prezenta emisiunea iUmor, sezonul 15. Surpriza anunţată de Antena 1

de: Manolică Anca
01 08. 2023

Este vestea zilei în piața media din România. Postul de televiziune Antena 1 pregătește noi și noi surprize pentru fanii emisiunii iUmor. Astfel, după ce Șerban Copoț a anunțat că se retrage din proiect, producătorii au decis să aducă doi noi prezentatori în noul sezon, cel cu numărul 15.

Schimbări importante la iUmor. Cine sunt noii prezentatori

Emisiunea iUmor de la Antena 1 este una dintre cele mai vechi producții din grila postului de televiziune. Dacă până acum telespectatorii erau obișnuiți ca gazdele show-ului să fie Șerban Copoț și Dan Badea, iată că noul sezon aduce unele modificări în echipă.

După ce timp de 14 sezoane a făcut parte din echipa show-ului, fostul component al trupei Animal X a anunțat recent că a decis să renunțe la emisiunea de umor de la Antena 1. Prin urmare, producătorii au fost nevoiți să facă unele reconfigurări, astfel că au adus un nou cuplu de prezentatori.

Fanii vor fi extrem de încântați

Este vorba despre simpaticii Emi și Cuza de la Noaptea Târziu, cei care au făcut o echipă absolut savuroasă la alte două show-uri din trust: Asia Express și Te cunosc de undeva.

Așadar, fanii sunt deja familiarizați cu cei doi, ei fiind din sezonul cu numărul 15 alături de concurenţi în culisele show-ului de comedie.

”Să faci parte din echipa iUmor, un show cu tradiţie, este o bucurie pentru noi. Când am primit propunerea de a prezenta sezonul 15 iUmor nici eu, nici Emi nu am stat pe gânduri.

Este o bucurie profesională sa primeşti votul de încredere din partea unei echipe care a reuşit sa facă istorie cu acest format. Sperăm ca lucrurile sa decurgă asa cum ne dorim şi telespectatorii să ne primească cu braţele deschise.

Noi vom face tot posibilul să ne ridicăm la aşteptările oamenilor care urmăresc si îndrăgesc acest show de ani buni şi să reuşim să ducem mai departe ceea ce au construit atât de bine Serban Copoţ şi Dan Badea.”, a spus Cuza.

Emi și Cuza, noii prezentatori ai emisiunii iUmor

„Totul a început cu un telefon! Aşa încep şi căsnicii, şi naşteri, şi invitaţii la nuntă, şi livrări de colete prin curier şi restructurări de post!

A fost ceva normal! Când am fost întrebaţi dacă ne-ar surâde ideea cred că a fost unul dintre momentele în care ne-am înţeles fără să ne spunem nimic unul altuia, pentru că până la urmă va fi o experienţă nouă pentru noi, mai ales că este o emisiune de comedie, cumva pe nişa noastră, a ceea ce am făcut în online, unde putem fi noi şi unde ne putem simţi confortabil!

Într-adevăr, ne-am gândit şi la rate, la investiţii, la ce ne mai ajută banii şi am zis că e ok să mergem. Pentru că eu m-am însurat, Cuza şi-a luat maşină scumpă, să mai recuperăm şi noi.”, a declara și Emi.