Cine va prezenta Asia Express sezonul 4. Surprize mari, Gina Pistol va fi înlocuită
„Asia Express” continuă cu cel de-al patrulea sezon. Producătorii emisiunii difuzate de postul de televiziune Antena 1 sunt în discuții avansate pentru noul sezon, însă din cauza pandemiei planurile se modifică de la o zi la alta.
Cine va prezenta Asia Express sezonul 4
Pe lângă problemele care se știu deja și care țin de pandemie, precum țări aflate în carantină, zboruri anulate, fel și fel de restricții, mai sunt și câteva probleme care țin de bucătăria internă a reality-ului.
Potrivit Click.ro, deoarece este însărcinată și ar trebui să nască în februarie-martie, Gina Pistol nu va mai fi disponibilă, așadar, se caută un înlocuitor. Mai multe nume au fost luate în considerare pentru această emisiune, de la Dorian Popa, la Speak, Liviu Vârciu sau Răzvan Fodor, toți foști concurenți din primele trei sezoane. Filmările ar putea să înceapă pe la sfârșitul primăverii și este chiar posibil să fie cooptați concurenți din celelalte sezoane.
Se iau în considerare alte trasee
În anul 2017 filmările au avut loc pe traseele Hạ Long – Bangkok – Vietnam – Laos – Cambodgia – Thailanda. În 2018 pe Negombo – Mumbai – Sri Lanka – India, iar în anul 2019 pe traseul Lucena – Taipei. Acum însă se iau în considerare alte trasee pentru 2021, țări care încă sunt deschise și mai puțin afectate de pandemie. Tot în această perioadă se fac liste cu țările și cu orașele pe care să aibă loc traseele și cursele.
În discuții au intrat țări ca Uganda, Grecia sau Turcia, chiar dacă în planurile inițiale se arătau Etiopia și Emiratele Arabe Unite, terminând în Dubai. Din nefericire, cei care stabilesc traseele trebuie să se gândească atât la detalii, cât și la faptul că din cauza pandemiei aceste rute se pot schimba de la o zi la alta.
„Se discută în continuare, sunt foarte multe detalii de pus la punct, pentru că este o emisiune la care se muncește jumătate de an. Este greu, dar nu imposibil, se depun toate eforturile pentru a putea să se filmeze un nou sezon”, scrie sursa citată.
A cheltuit 250.000 de euro pe un apartament în București
Este vorba despre nimeni alta decât Carmen Grebenișan, care se pare că o duce foarte bine din punct de vedere financiar. Fosta concurentă de la “Asia Express” a cheltuit, în plină criză de pandemie, nu mai puțin de un sfert de milion de euro. Vedeta și-a achiziționat un apartament de lux într-o zonă exclusivistă din Capitală, scriau în vară cei de la CanCan.